Dintotdeauna mi-am dorit sa ajung aici.
Sunetul tocurilor pe care-l aud in fiecare zi cand pasesc inspre birou, fusta stramta ce ma obliga sa pastrez mereu pasii marunti, o camasa alba impecabila pe care o schimb in fiecare zi, in functie de dispozitie. Materiale fine, de calitate, pentru care am avut mult de platit.
Imi amintesc cum visam sa-mi fac timp pentru “dichiseala” in fiecare dimineata. Curtea liceului nu mi se parea pe vremea aceea locul potrivit in care sa-mi afisez ostentativ noile achizitii in materie de fonduri de ten sau farduri de pleoape, poate din cauza ca nu simteam nevoie sa impresionez niciun june prim din clasa a XII-a. Eram constienta de faptul ca prietenele mele din clasa faceau o treaba mult mai buna, desi existau momente in care ma intrebam serios daca principiile pe care le-am invatat acasa se potrivesc in acea “jungla” mica, imprejmuita de garduri.
Consideram ca in scoala, mai presus de orice, e nevoie sa arati exact ce ai in cap. Fara fustite, fara decolteuri, fara conversatii inutile. Strictly business. Cand invatam la fizica, ridicam mana la fizica. Cand stiam raspunsurile la germana, raspundeam. Parea o reteta simpla si eficienta pentru a-mi incheia anii de studiu obligatoriu si a trece mai departe la cele care ma interesau cu adevarat.
In momentele acestea ma intreb de ce nu am folosit oportunitatile de infrumusetare pentru a capta atentia celor de varsta mea. de ce eram atat de stricta cu mine atunci cand era vorba de educatie propriu-zisa. Ajunsesem sa consider “clasa” ca loc in care faceam afacerile iar intalnirile de marketing, conferintele la care participam in afara orelor ca fiind “distractia” mea, hrana mea sufleteasca. Si uite cum am ajuns aici:
Am asteptat momentul potrivit pentru a intra in “buis”. Am ascultat, am notat de cate ori doream sa recitesc ceva interesant, am muncit indeajuns de mult incat sa fiu platita pentru ceea ce faceam, am zambit in fata lor si-a fost nevoie sa plang de una singura cu anumite ocazii. Dar asa am putut invata ca-n meseria asta n-ai familie, n-ai prieteni, n-ai cunostiinte.
Esti doar tu si sunetul tocurilor tale. Aici ai vrut sa fii, danseaza pe ritmul muzicii.
Acesta este primul guest-post pe care il publc pe blogul mea personal si-i apartine lui Andra Muresanu, pe care am cunoscut-o la hmeet Sibiu in urma cu aproximativ o luna, drept blonda de 18 ani care … nu mai tin minte, ma completeaza cineva care a fost acolo? 🙂
… a trecut pe la toti” 🙂
foarte misto postul andrei, si bravo si tie pentru ca dai voce altor… voci!
Care a trecut pe la toti :)) (de amorul artei 🙂 )