Copil fiind, mă uitam (da, aveam video) la filmele americane și eram fascinat de modul cum își împodobeau casele pentru Sărbătorile de iarna, de miile de beculețe care luminau fiecare casă și, mai departe, într-o înlănțuire miraculoasă, cartiere întregi. Părinții mei, ca toată lumea în perioada totalitară a României, împodobeau bradul din casă, dar îl ascundeau destul de bine, camuflându-l pe bietul Crăciun sub imaginea falsă a lui Gerila, după cum erau “ordinele” de partid. De luminițe exterioare și împodobiri nici nu era rost de discuție. Auzeam povești despre X sau Y care au avut curajul (sau prostia) de a pune un brăduț cu lumini chinezești la geam și pe care l-a atenționat imediat un “tovarăș” că riscă locuri unde lumina nu vine cu anii dacă insista …
A venit Revoluția Română, am crescut, Gerila ne-a părăsit firesc și Crăciunul a început să fie din ce în ce mai prezent în inimile noastre. Îmi aduc aminte că pe la 19 sau 20 de ani am găsit o steluță colorată cu ventuze de prins în geam și am pus 2 sau 3 în tot apartamentul, pe partea dinspre Calea Moșilor. Mai erau 2-3 vecini de vis-a-vis cu luminițe faine la geam și chiar o tanti cu tot balconul împodobit cu beculețe. Au mai trecut 5 ani dar, spre regretul meu, cartierele de blocuri din România au rămas în majoritatea lor gri și în perioada sărbătorilor, împodobitul exterior fiind un pic mai dificil într-un sistem rămas “colectiv” și în care dialogul și acțiunea comună sunt excepții și nu regula, cum ar fi normal.
În 1995 sau 1996, pentru prima oară, Primăria București a decorat și luminat câteva artere principale. Erau doar câteva luminițe la Universitate și pe Magheru, între Romană și Unirii, dar pentru mine a fost o nebunie totală, mă plimbam pe străzi convins că nici în Times Square nu poate fi atât de frumos.
Anii au trecut, din copil am devenit tată, după 35 de ani am avut curajul să mă despart de blocul în care m-am născut și am crescut și să îmi iau pe cap casă, curte, grădină, gazon, pomi, garaj, toate bătăile de cap aferente despărțirii de bloc. Ne-am mutat pe 1 decembrie, în urma cu 2 ani, după vreo 6 luni de “amenajări” – cei care ați trecut prin asta înțelegeți exact numărul de fire de păr alb care mi-au crescut în cele 6 luni și de câte mii de ori am strigat disperat “ce mi-a trebuit mie casă?!“. Cam la o săptămână după ce ne-am mutat, când încă mai stăteam pe perne la televizor că nu ajunsese canapeaua, am făcut o plimbare prin cartier și, pentru prima oară, am simțit că nu voi mai regreta niciodată alegerea făcuta, că am ajuns acolo unde mi-am dorit întotdeauna, acolo unde pot să fiu fericit. Casă după casă, stradă după stradă, noi și noi armonii, culori, formațiuni de lumini. Imaginația și efortul depus de toți vecinii transformaseră cartierul într-un festival de decembrie, care depășea amintirile copilului Mugur din filmele americane. Copilul din mine ajunsese în Paradis.
Suntem deja în al treilea an în care ne decorăm casa, învățăm și explorăm ce ne place, ne lăsăm surprinși și ne bucurăm de ce iese. Venind seara acasă după o zi cu bune și rele, precum avem toți, mă apropii cu mașina de casă cât de încet pot și mă uit la luminițele de sărbătoare care o împodobesc. Mă gândesc instant la Anastasia, la Cristina, la Moș Crăciun, la dragoste, la bunătate, la fericire. Viața mea devine într-o clipă mai frumosă, mai împlinită, mai plină de sens. Tot ce este mai bun în mine iese la iveală și tot ce este mai hâtru se ascunde până ce nu mai e de găsit. Și sunt uimit cum niște simple beculețe (da, între timp sunt leduri) ne pot schimba atât de mult, ne pot face mai frumoși pe dinăuntru în același timp în care ne aștern instinctiv zâmbetul pe buze.
Oare ar fi o șansă pentru România să fim toți mai împodobiți de Sărbători, să ajungă pe deplin lumina și pe blocurile gri și de pe ele în sufletele noastre, ale tuturor? Oare vom deveni mai frumoși, mai buni, mai fericiți? Oare, în loc să fim răi, egoisiti și singuri precum se pare că evoluează societatea, vom petrece mai mult timp gândindu-ne cum să facem bine și să răspundem fericire tuturor celor pe care-i întâlnim, oferindu-ne astfel nouă împlinire, liniște sufletească și fericire?
