,

Ghid de negocieri

De ce scriu un ghid de negocieri? În ultima perioadă am “negociat” diverse parteneriate cu diverși cunoscuți/necunoscuți.

Temele sunt diverse și situațiile diferite, dar am observat ceva în comun la toate aceste discuții. Fie că aveau cursuri de negociere la bază, experiență de ani de zile, fie că erau la prima afacere și negociere, toți interlocutorii mei încercau un singur lucru: să obțină maximum de avantaje pentru ei, cu maximul de dezavantaje pentru celălalt.

Nu știu dacă e un instinct nativ, dobândit sau rezultatul unor cursuri neinspirate, știu însă că o asemenea strategie de negociere, posibil potrivită pentru vânzările door-to-door, teleshopping și altele similare, este complet greșită când e vorba de parteneriate sau afaceri pe termen lung, cu un grad crescut de interdependență.

De ce? Păi să presupunem că unul dintre parteneri, mai abil în negocieri și mai bun manipulator, reușește să încheie negocierea obținând 100% în avantaje pentru el și 0% pentru celălalt (sau 90%-10% sau 80%-20%, nu contează).

Ce se va întâmpla? În timp, partenerul dezavantajat va începe să simtă și să înțeleagă că a fost păcălit într-o înțelegere care nu este reciproc avantajoasă și va căuta orice ocazie să rupă înțelegerea (sau va provoca această ocazie). Vor urma conflictele, ruptura, pierderi de timp, bani și neuroni pentru amândoi. În final, partenerul “negociator” va fi câștigat ceva bănuți în plus, pe o perioadă limitată de timp, după care va pierde mult mai mult (fie și sub forma șansei ratate).

După aceste experiențe m-am gândit să scriu un scurt ghid de negocieri, mai aparte decât cele uzuale:

1. discutați deschis, împreună, interesele fiecărei părți și ce este important pentru fiecare în parte: pot fi nu numai banii dar și poziția, faima, avantaje de piață, siguranța sau plăcerea;

2. analizați împreună punctele divergente și căutați la fiecare în parte soluția care să producă minimum de dezavantaje și maximum de avantaje pentru fiecare parte, sau măcar pentru ambele părți cumulate

3. atunci când nu obțineți o concesie de la interlocutor, faceți schimb de poziție și imaginați-vă reciproc în poziția celuilalt și cum ați simți, ce soluție ați accepta sau nu, și de ce;

4. trebuie să înțelegeți (și să aplicați în negociere) că rezultatul final, termenii parteneriatului trebuie să permită ambelor părți să înceapă și să continue afacerea în cauză pe termen lung și, pentru asta, satisfacțiile asociate cu afacerea trebuie să fie net superioare insatisfacțiilor, avantajele să depășească dezavantajele, afacerea să fie reciproc profitabilă și plăcută (nu odată afacerile s-au stricat deși produceau bani, pentru că unul din parteneri avea insatisfacții non-materiale față de poziția celuilalt);

5. în final, toți știm că, pe măsură ce timpul trece și afacerile evoluează, apar noi situații și poziționări – fiți deci flexibil atunci când partenerul vine după x luni sau ani și vă spune că vrea o renegociere pentru că înțelegerea inițială nu mai este corectă / avantajoasă din punctul lui de vedere, nu mai resimte satisfacții și se gândește să renunțe.