Blog
Ce înseamnă luminițele de Crăciun pentru mine
Copil fiind, mă uitam (da, aveam video) la filmele americane și eram fascinat de modul cum își împodobeau casele pentru Sărbătorile de iarna, de miile de beculețe care luminau fiecare casă și, mai departe, într-o înlănțuire miraculoasă, cartiere întregi. Părinții mei, ca toată lumea în perioada totalitară a României, împodobeau bradul din casă, dar îl…
Ce-am mai făcut la Online Business School
“ntr-un articol anterior vă povesteam că au început cursurile Online Business School pentru antreprenori. Ca un cursant disciplinitat, m-am apucat și eu de cursuri. Ce am descoperit până acum: 1. Cursurile sunt accesibile oricui, plecând de la un nivel mediu de studii și te ajută să-ți dezvolti cele mai importante abilități de antreprenor, deci sunt…
Un pregătit face cât 10 nepregătiți (și chiar 100 câteodată)!
Cred cu tărie că inteligența nativă a românilor este una superioară multor alte nații. Și mai cred faptul că, într-o lume tot mai online și cu tot mai puține bariere, factorul uman devine principalul avantaj competitiv, mult mai important decât capitalul și alți factori tradiționali. Și atunci, ce ne lipsește nouă, românilor, pentru a deveni…
Diving in Boracay
Diving in Boracay is the ultimate experience for all divers scria pe situl care m-a convins, acum aproape un an, să-mi programez o vacanță în Filipine. Pentru cei care nu știți, sunt pasionat de Scubaviding. Am o licență PADI de scafandru amator cu calificarea Advanced și mă simt sub apă ca un pește, deși de…
Ce-am povestit la TVR 2 despre afaceri online
Aseară am avut plăcuta surpriză de a fi invitat la Ora de știri pe TVR 2, pentru a povesti despre Floria și afacerile online în general. Surpriza a fost și mai plăcută să aflu că al doilea invitat este Andreea Stan (www.andreeastan.ro), cunoscută marketerițaa, bloggeriță, simpaticuță, PR-ista și altele similare. Timpul a fost cam scurt,…
Optimizarea site-ului. Coșul de comandă Floria.ro
Iar despre Floria 🙂 Am lansat azi un test de optimizare a site-ului în zona coșului de comandă. Pentru următoarele 3 luni vom afișa 2 variante de coș, în cadrul unui Split Test realizat cu ajutorul Google Website Optimizer. 1. Prima variantă este cea actuală, cu un coș având un singur pas (o singură pagină)…
Ce mai face Floria?
A trecut ceva timp de când n-am mai povestit despre Floria, poate cel mai drag mie proiect din toate pe care le-am avut în viață (și n-au fost puține). De ce îmi e drag? Păi … de piatră dacă aș fi și tot n-aș putea rămâne rece când citesc e-mailurile zilnice de mulțumire ale clienților…
Pădurea Letea – Amazing
Pădurea Letea Weekendul trecut am fost pentru 3 zile în Delta Dunării. Deși a fost a treia vizită în zonă, a fost de departe cea mai spectaculoasă. Mă obișnuisem cu apa, bărci, canale, stuf, păsări, pește, papă bună. De data asta am descoperit însă și 2 minuni ale naturii: Pădurea Letea și Insula Îndrăgostiților. Și,…
Aplicația pentru FaceBook “Floria Reminder”
Voi chiar țineți minte zilele de naștere ale prietenelor / prietenilor? Ei bine, eu nu prea … și îmi iau o mulțime de rușinică din cauza asta 🙁 Mânat de o naturală dorință să compensez lipsa de memorie printr-un instrument online (că doar cu asta mă ocup), am lansat acum 2-3 luni o aplicație de…
Antreprenor online – discuție live la LTV.ro
Mâine dimineață la orele 10.00 fix voi purta o discuție live cu Clement Nicolaescu, difuzată online pe LiveTeleVision, în cadrul proiectului Founders. Discutăm despre antrepenori online, antreprenoriat online, provocări, reușite, eșecuri, finanțări, nișe, viitor. Dacă aveți ceva întrebări/propuneri/idei de teme vă aștept aici cu comentariile și încerc să le preiau mâine în emisiune. Later edit:…
Situri de reduceri (cumpărături) colective
Cu siguranță anul 2011 a început cu siturile de cumpărături colective în prim plan. FunDeal, Zumzi, Kuponiada, GoldenDeals și evident, reprezentată locală a celui mai mare site de profil din lume, cel care a lansat un sistem simplu și genial în același timp: Groupon. Toți ne vor de abonați, vor să ne trimeată ofertele lor…
Optimizarea magazinului online – echipa de lucru
Întrucât nu am mai scris din 2010, vă urez La Mulți Ani pentru 2011. Pe măsură ce am mai multă treabă scriu din ce în ce mai rar pe blog și asta nu-mi place deloc, trebuie să iau măsuri … ferme! Zilele astea s-au intersectat mai multe idei comune legate de optimizarea unui magazin online: