Ghid turistic digital – participant la concurs 42

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)

Ghid Turistic Digital

1. Obiectul de activitate [motivaţie]

Principalul obiect de activitate constă în prezentarea audio/video, prin intermediul ghizilor virtuali, a anumitor destinaţii turistice, prezentare ce este urmată de posibilitatea de a face o rezervare şi a plăti online un sejur la o anumită vilă/pensiune/hotel din destinaţia acoperită de ghid. Activitatea a fost orientată în această direcţie, luându-se în calcul faptul că activităţile ce ţin de societatea de consum tind să devină din ce în ce mai digitale, existând o tendinţă de migrare de la prezentările scrise la cele vizuale şi audio.

2. Avantajul concurenţial

Cum ideea de agenţie de turism online nu mai este demult o noutate în .ro, noutatea cu care se diferenţiează agenţia de turism online gândită de celelalte de pe piaţă constă într-o aplicaţie inovatoare de prezentare a serviciilor/pachetelor turistice oferite spre comercializare, aplicaţie ce poate fi inclusă în cea de shoppingcart.

Aplicaţia constă în existenţa unui agent virtual (http://z8.ro/lw) (vânzător/ghid virtual (http://z8.ro/lx)), un personaj animat 3D capabil să ofere potenţialului cumpărător cele mai importante informaţii de interes turistic din zona pentru care acesta îşi exprimă interesul. Pe lângă rolul de ghid, agentul virtual va ghida potenţialul cumpărător în cadrul magazinului virtual şi îi va expune informaţii legate de metodele de plată şi de drepturile acestuia o dată cu efectuarea rezervării şi a plăţii electronice. Practic, va înlocui până şi agentul de turism, nu de puţine ori (http://z8.ro/ly), foarte iritat de atitudinea “vreau să ştiu” a potenţialilor cumpărători de pachete turistice.

Potenţialii cumpărători vor putea să aleagă sex-ul vânzătorului virtual, în funcţie de preferinţe, precum şi limba în care acestia doresc să se desfăşoare prezentarea destinaţiei turistice. Pentur început prezentările vor fi accesibile în română şi engleză. Ideea aceasta de asistare a fost cu success folosită în metodele de predare la distanţă – eLearning.

Printre avantajele utilizării agenţilor virtuali se numără:

– sunt percepuţi de către clienţi ca actori sociali reali;

– interactivitatea măreşte percepţia realismului;

– personajele interactive măresc încrederea în sursele de informaţii;

– pot comunica roluri sociale;

– pot exprima stări emoţionale;

– pot face mai uşoară vizita în magazinul virtual;

– în principiu astfel de personaje atrag atenţia şi sunt admirate.

– reduc costurile cu personalul uman.

3. Concurenţa

Concurenţa agenţiei interactive de turism online este formată, evident, din multitudinea agenţiilor de turism prezente în online, sub formă de cataloage de prezentare a diferitelor pachete turistice (peste 800, din care doar 10% oferă posibilitatea de rezervări online). La acestea se adaugă toate site-urile de rezervări ce acceptă şi plăţi electronice.

4. Analiza SWOT a înfiinţării

Puncte tari:

+ Extinderea pe piaţa intrenaţională;

+ Reducerea costului de creare, procesare, distribuire, păstrare şi găsire a informaţiei bazată pe hârtie;

+ Costuri de comunicaţie mai mici;

+ Creşterea competitivităţii;

+ Posibilitatea consumatorilor să cumpere sau să facă tranzacţii 24 h/zi, în tot timpul anului din aproape orice locaţie;

+ Acordă consumatorilor mai multe posibilităţi de alegere;

+ Cumpărătorii pot să aleagă mai uşor cel mai mic preţ pentru un produs sau serviciu;

+ Prestarea rapidă a serviciilor;

+ Consumatorii pot să primească informaţii relevante în secunde, şi nu în zile sau săptămâni, un rol important avându-l aici vânzătorul animat care prezintă clienţilor pordusele scutindu-i pe aceştia de un efort;

+ Permite consumatorilor să interacţioneze cu alţi cumpărători în comunităţi electronice şi să compare experienţele – în cazul de faţă este vorba de un blog comercial;

+ Facilitează competiţia, ceea ce rezultă în scăderea preţurilor.

Puncte slabe:

– de natură tehnică – numărul înca mic (http://z8.ro/lz) al utilizatorilor români de internet raportat la numărul populaţiei;

– de natură media – promovarea insuficientă în mass-media a acestui tip de comerţ.

Oportunităţi:

* posibilitatea de a dezvolta aplicaţia existentă la un nivel de interacţiune mai complex cu potenţialul cumpărător prin introducerea de surse de Inteligenţă Artificială;

* posibilitatea de a creşte gradul de competitivitate în măsura în care aplicaţia va fi adusă la nivelul de a face comparaţie cu produsele existente în celelalte magazine virtuale.

Ameninţări:

* de natură psihologică – neîncrederea şi conservatorismul cumpărătorilor clasici;

5. Atragerea clienţilor

Clienţii vor fi atraşi prin ideea inovatoare în prezentarea produselor, programe de afiliere şi posibilitatea de a-şi exprima părerile în legătură cu serviciile contractate prin intermediul unui blog comercial, precum şi bonusuri în cazul depăşirii unei anumite sume la contractarea unui sejur, plata unei rezervări etc.

6. Promovarea afacerii [elemente de marketing]

Promovarea agenţiei interactive de turism online se va face prin link-urile scrise ce pot fi plasate pe paginile site-urilor de comerţ electronic orientate pe articole de voiaj/agenţiilor de turism partenere contra cost. Plasarea de bannere contra cost pe bloguri şi site-uri ce promovează destinaţii şi locuri de cazare, folosindu-se o agenţie specializată în promovarea prin social media. Agenţia va fi prezentă pe principalele reţele sociale populare printre internauţii români, oferind astfel informaţii celor interesaţi. Se vor lua în calcul toate formele de promovare turistică (http://z8.ro/m1) pe internet, mai ales cele cu rezultate în .ro.

Petruş Lungu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)


6 Responses to “Ghid turistic digital – participant la concurs 42”

  1. Mugur Frunzetti says:

    Nu comentez ideea, dar modul cum a fost prezentata merita nota 10. Dupa ce incepem votarea pe 16 septembrie te poti baza pe votul meu si, daca vrei lansezi afacerea si cauti un parteneriat, putem sta de vorba. Inca odata felicitari!

  2. Petrvs says:

    Mulţumesc pentru apreciere!

    Este o idee pe care, în cele din urmă, am decis să o fac publică, deşi în ultimii ani am tot căutat să mă abţin.

    Iniţial am gândit-o pe un magazin online de aparatură electronică şi electrocasnice, doar sub formă de proiect … nepus în practică, evident.

  3. […] mea, ideea cu nr. 42, se referă la o platformă online prin intermediul căreia se prezintă în format audio/video, […]

  4. Aceasta idee era pe locul 2 in topul preferintelor mele asa ca o voi sustine… prin lobby…

  5. […] Mare parte din e-suport-ul site-urilor de comerţ electronic din .ro lasă de dorit, problemă acoperită şi de dl. Liviu Taloi în prezentarea sa (vezi problemele cele mai frecvente cu care se pot confrunta site-urile de comerţ electronic). O soluţie ce poate reduce neplăcerile cauzate clienţilor este implementarea unor platforme de e-suport prin intermediul agenţilor virtuali, idee pe care am mai amintit-o cu varii ocazii; […]

  6. […] mea, ideea cu nr. 42, se referă la o platformă online prin intermediul căreia se prezintă în format audio/video, […]

Leave a Reply

Anunta-ma cand posteaza cineva comentarii la acest articol.

 

css.php