Măsuri anticriză

În urma cu puține zile am postat sub formă de comentariu un răspuns la măsurile anti-criză propuse de Dinu Patriciu, stimulat fiind de Ionuț Oprea. Deși nu am câștigat premiul cel mare, deci nu mănânc gratis prânzul, consider materialul interesant și am decis să îl postez și aici.

CrizaEconomica

”

Mi-am luat ceva timp pentru analiză și am digerat una câte una soluțiile propuse de Dinu Patriciu. Am răspuns punctual celor 10 măsuri propuse, respectând numerotația inițială.

1.

Scăderea cotei unice de impozitare la 10% reduce povara fiscală a firmelor și a contribuabililor individuali.

Nu cred că reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 10% ar crește veniturile colectate la buget din această sursă. Am în vedere 2 aspecte:

–          îmbunătățirea colectării prin scăderea voluntară a evaziunii nu va fi semnificativă, întrucât evaziunea se regăsește majoritar  la TVA, accize, contribuții sociale (salarii date parțial sau total la negru);

–          creșterea consumului și a investițiilor prin utilizarea celor 6% rămași la dispoziția firmelor nu ar antrena o creștere globală a PIB care să aducă o suplimentare a încasărilor bugetare măcar la nivelul de 50% din scăderea încasărilor bugetare determinate de reducerea cotei unice.

Știu că o scădere a impozitului pe profit / a contribuțiilor sociale sunt măsuri specifice pentru un liberal / pentru un socialist, după caz, dar nu cred în eficacitatea lor în acest moment, mai ales că nivelul de 16% este unul decent prin comparație cu media mondială.

2.

Acordarea de credit fiscal pentru investiții și introducerea sistemului de amortizare accelerată pentru toate investițiile productive.

O măsură excelentă și absolut necesară, este absurd să mă chinui cu finanțarea scumpă a unei investiții și, în timp ce plătesc dobânzi usturătoare la bancă, să plătesc și impozit pe profit statului, întrucât bunurile se vor amortiza în 3 sau 5 ani.

3.

Reducerea TVA de la 19 la 15% stimulează consumul, deci contribuie la diminuarea blocajului economic.

Teoretic, așa funcționează lucrurile. Practic, nu cred în această măsură în realitatea economică românească și cel mai probabil mai mult de jumătate din reducerea TVA nu se va regăsi în scăderi de prețuri, deci în creșteri ale consumului și implicit ale producției. În plus, nici o creștere a consumului de 2% nu înseamnă o creștere a producției de 2%, fiind evident că în ultimii 20 de ani ne-am obișnuit să consumăm din ce în ce mai mult din import și să producem din ce în ce mai puțin.

Am avut în vedere în această analiză și ponderea semnificativă a TVA în totalul veniturilor bugetare și dificultățile scăderii acestor venituri (e ușor să spunem că reducem numărul funcționarilor cu 50% de mâine, e mai dificil social să o facem).

4.

Reducerile pentru plata la termen sau anticipată a impozitelor favorizează prin stimulare și nu coerciție o colectare mai rapidă și mai consistentă a plăților fiscale.

Măsura propusă este excelentă, acolo unde există resurse financiare, interne sau atrase, se va recurge la plata anticipata pentru reducerea de 5-10%. Per total va crește vizibil colectarea veniturilor la buget și va crește ușor consumul.

5.

Implicarea băncilor în circuitul de plată al obligațiilor fiscale, astfel încât să fie depășită lipsa de eficiență a statului, asigură colectarea certă și la timp a impozitelor.

Îmi este un pic neclar unde vor fi implicate băncile (doar în datoriile contribuabililor către stat sau și invers?). Având în vedere sistemul de trezorierie utilizat de stat în orice decontări, dar și comportamentul imoral demonstrat până acum de multe bănci românești, am rezerve față de această propunere și, în cel mai bun caz, nu o consider prioritară.

6.

Statul și contribuabilii trebuie să fie tratați în mod egal în ceea ce privește dobânzile și penalitățile pentru nerambursarea/neplata la termen.

Logic, clar și normal, ca în mai toate contractele bilaterale: cine întârzie plătește de ambele părți, nu unii (noi) sunt mai prosti ca alții (statul).

7.

Statul trebuie să gestioneze cât mai puțin din banii pe care societatea îi produce. Statul înseamnă corupție și lipsă de eficiență. Este necesară adoptarea unei legi organice care să prevadă că bugetul nu poate depăși 25% din PIB.

Este o măsură de politică liberală în care cred, deși trendul mondial nu este favorabil. Mă refer la SUA și mai multe țări din Europa care au crescut bugetele în încercarea de a relansa consumul și a scurta criza. Fără nici o îndoială că statul, în cheltuirea banilor publici, atrage automat corupția și ineficiența. Nu spun că sistemul privat evita corupția 100%, s-au tot văzut cazuri, nici ineficiența în cheltuieli (primele fabuloase acordate executivilor AIG din banii Trezorierie SUA sunt numai un exemplu), însă per total sistemul privat este mai eficient și mai corect, având în vedere interesul acționarilor / antreprenorilor.

8.

Distrugerea sistemului clientelar implică atribuirea comenzilor de stat printr-un sistem transparent de licitații (fără condiționalități tehnice, ci doar financiare) și lucrări publice executate rapid, în parteneriat public-privat.

Sistemele de licitație electronică 100% automată sau licitație deschisă cu strigare ar putea fi folosite pentru aplicarea acestei măsuri ideale. Pe lângă economia de costuri și eliminarea corupției, ar crește viteza de atribuire a licitațiilor, în prezent inferioară celei a melcului …

9.

Trebuie stimulate acumularea și circulația capitalului. E nevoie de o dereglementare rezonabilă a pieței financiar-bancare, pentru a stimula apariția caselor de economii și a altor instituții financiare nebancare.

Măsura propusă este, din nou, o soluție teoretică excelentă. În realitate, reglementarea pieței financiar-bancare, cu toate excesele BNR din ultimii ani, a reprezentat un mare avantaj pentru economie în acest moment de criză. Relaxarea reglementării ar stimula o creștere a consumului care să nu se bazeze pe producție (cum am avut în anii 2005-2008) și toți ne-am cumpăra case, mașini, electronice și alte produse pe care nu ne permitem de fapt să le deținem pentru că nu producem sau nu câștigăm destul. Și aici putem discuta și de falimentele în sistemul economic românesc și de istoria de „suveici” din România.

10.

În perspectiva adoptării monedei europene, este posibilă fixarea cursului de schimb prin sistemul Comisiei Monetare, atât timp cât BNR mai are încă resursele necesare.

Într-adevăr, BNR are resursele necesare pentru a fixa cursul de schimb prin intermediul Comisiei Monetare și a ne aduce astfel mai aproape de adoptarea EURO. Deși presupune și riscuri, măsura ar aduce o stabilitate a prețurilor interne, o mai bună funcționare a comerțului intra-comunitar dar și local, un plus de relaxare psihologică atât de necesară în perioada crizei.

”

Later edit: Mi-a plăcut articolul lui Dinu Patriciu din Adevărul de azi. Ar fi o idee bună să avem un guvern de antreprenori, dar e mult mai probabil să plec azi în vacanță pe Marte din păcate 🙁