De câteva săptămâni locuiesc în Limassol. Încă mă trezesc dimineața și mă uit pe geam ca un turist, încă mă încurc la sensul de mers (aici se circulă pe stânga, moștenire britanică), încă număr zilele cu soare și mă opresc pe la a douăzecea. Mulți prieteni m-au întrebat, unii mirați, alții puțin supărați: de ce Cipru? De ce acum? Și, mai ales, „ne lași?”.
Le datorez un răspuns cinstit, așa că îl scriu aici, o singură dată, pentru toți. Nu e un manifest și nu e o reclamă pentru emigrare. E pur și simplu povestea unei decizii pe care am cântărit-o mult timp, împreună cu soția mea, și pe care am luat-o gândindu-ne mai ales la copii.
Nu fug din România
Încep cu asta, pentru că e lucrul cel mai important. Nu m-am mutat din supărare și nu închid nicio ușă. Am pornit prima afacere în București la 18 ani și de atunci tot ce am construit a avut rădăcini acolo. România rămâne țara mea, cu bune și cu rele, și o să continui să scriu despre ea, să mă enervez pe ea și să mă bucur de ea.
Singurul lucru care îmi lipsește cu adevărat sunt prietenii. Restul se poate rezolva cu un zbor scurt. Și o să vin des, mult mai des decât cred unii. Doar că, de acum, vin în vizită.
Vremea, marea și aerul
Sună banal, dar nu e. Cine a trăit ani de zile cu iernile gri ale Bucureștiului, cu smogul de pe bulevarde și cu ora pierdută zilnic în trafic știe cât contează mediul în care te trezești. Aici soarele e regula, nu excepția. Marea e la câteva minute. Aerul e curat. Pentru un om care iubește diving-ul și sportul în aer liber, e aproape prea frumos ca să fie adevărat.
Dar nu vorbesc doar de confortul meu. Vorbesc de energie. Am scris anul trecut despre cum am învățat să mă opresc înainte să cedez. Una dintre lecțiile de atunci a fost că nu poți munci bine dacă trăiești prost. Lumina, mișcarea și o plimbare pe faleză seara nu sunt un lux, sunt combustibil.
O societate deschisă
Cipru e o insulă mică, dar foarte internațională. Pe stradă auzi greacă, engleză, rusă, română, arabă. Oamenii sunt obișnuiți cu străinii și nu te privesc ca pe un intrus. Am simțit asta din primele zile: la administrație, la bancă, la vecini. Nimeni nu te judecă pentru accent sau pentru de unde vii.
Pentru copiii mei asta e, cred, cel mai mare câștig. Să crească într-un loc unde diversitatea e normală, unde au colegi din zeci de țări și unde lumea nu se termină la granița unei singure limbi. Asta nu se învață din manuale.
Engleza, peste tot
Oficial, limbile Ciprului sunt greaca și turca. În practică, ai impresia că engleza e a doua limbă oficială. O găsești peste tot: în administrație, în bănci, în contracte, în magazine, la medic. Pentru o familie care vine din altă parte, asta schimbă totul. Nu pornești de la zero, nu depinzi de un traducător pentru fiecare formular și te poți integra din prima săptămână.
Iar pentru cineva care lucrează de ani buni cu clienți și parteneri internaționali, e pur și simplu comod. Engleza e deja limba mea de lucru jumătate din zi.
Un stat care nu te tratează ca pe un suspect
Am promis că nu fac aici o comparație fiscală detaliată, o să vină în alte articole. Dar nu pot să nu spun ce am simțit: statul cipriot e corect și transparent cu antreprenorii. Regulile sunt clare, se schimbă rar și, când se schimbă, afli din timp. Am scris în toamnă că taxele schimbate peste noapte omoară business-ul. Aici am găsit opusul: predictibilitate.
Mai e un lucru care contează pentru mine: taxele pe muncă sunt mai decente. Asta înseamnă că poți angaja oameni care trăiesc bine din salariu, fără să faci acrobații. Pentru un antreprenor care vrea să plătească corect și să doarmă liniștit, diferența e mare. E exact genul de lucru despre care vorbeam când am încercat să explic ce înseamnă o societate corectă pentru cineva care construiește afaceri.
Munca merge cu mine
Aici e partea practică. Lucrez de mulți ani în online și, de la Retargeting încoace, cu clienți din mai multe țări. Echipele, întâlnirile și deciziile se fac în mare parte pe ecran. Am explicat deja cum construiești din România un SaaS pentru clienți din toată lumea. Logica funcționează și invers: poți lucra cu România și cu lumea și dintr-un alt colț al Europei.
Limassol e la un zbor scurt de București și bine legat de restul Europei și de Orientul Mijlociu. Fusul orar e același cu al României. Practic, pentru colegii mei, nu s-a schimbat nimic în afară de fundalul de la videoconferințe.
Familia, înainte de toate
Dacă ar fi să rezum totul într-o singură propoziție: m-am mutat pentru calitatea vieții familiei mele. Soția mea, fiica și fiul meu au fost în centrul fiecărei discuții. Ne-am întrebat simplu:
- unde petrecem mai mult timp împreună și mai puțin în trafic?
- unde copiii cresc sănătos, afară, nu doar în fața ecranelor?
- unde învață să se descurce într-o lume deschisă, în mai multe limbi?
- unde ne simțim în siguranță și respectați?
Răspunsurile ne-au dus aici. Nu știu încă dacă e pentru totdeauna. Nimeni nu știe asta când pleacă. Dar știu că, pentru etapa asta a vieții noastre, e alegerea potrivită.
Ce urmează
Primele săptămâni sunt despre așezare: acte, obiceiuri noi, drumuri noi, mult soare. Pe măsură ce prind ritmul, o să scriu mai mult despre cum e să faci afaceri de aici, ce merge mai bine, ce merge mai greu și ce ar putea învăța România din experiența asta. Fără ochelari roz: sunt sigur că o să descopăr și lucrurile mai puțin frumoase.
Până atunci, vă aștept la o cafea pe faleză. Și pe voi, cei care ați trecut prin asta: ce v-a convins pe voi să vă mutați, sau ce v-a ținut acasă?