Am pornit prima afacere la 18 ani, cu Bucharest Popcorn, și de atunci am trecut prin producție, distribuție, transport, asigurări și online. Peste 20 de ani în care am lucrat cu bănci, furnizori, clienți, angajați și, inevitabil, cu statul. Dacă m-ar întreba cineva ce mi-am dorit cel mai mult în tot acest timp, n-aș spune „mai puține taxe” sau „mai mulți clienți”. Aș spune: reguli corecte.
Anul acesta foarte mulți oameni au ieșit în stradă pentru statul de drept. Nu vreau să scriu despre politică și nici despre partide. Vreau să scriu despre ceva mai simplu și, cred eu, mai important: ce înseamnă, concret, o societate corectă pentru cineva care își riscă banii și timpul ca să construiască o afacere. E un fel de manifest personal. Poate nu ești de acord cu toate punctele, dar măcar știi unde stau.
Reguli previzibile, aplicate tuturor la fel
Primul lucru de care are nevoie un antreprenor nu e un ajutor de la stat. E predictibilitate. Să știi că regulile de azi vor fi valabile și peste un an, ca să-ți poți face un plan. Când un cod fiscal se schimbă de mai multe ori pe an, când o ordonanță apare peste noapte și se aplică de luni, nu mai faci afaceri, ci ghicești.
A doua jumătate a regulii e la fel de importantă: aceleași reguli pentru toți. Nu poți avea un control amănunțit la firma mică din colț și o privire îngăduitoare la firma cu prieteni sus-puși. O lege aplicată selectiv nu e lege, e unealtă. Și, în timp, toată lumea învață să nu mai respecte regula, ci să caute omul care o poate îndoi.
Competiție pe merit, nu pe relații
Știu bine vorba care circulă de zeci de ani: „în România nu reușești decât cu pile”. Înțeleg de unde vine. Există domenii, mai ales cele care depind de bani publici, unde chiar așa se joacă. Dar nu cred că e adevărul întreg.
Toate afacerile mele au fost construite cu clienți privați. Un client care intră pe un site și cumpără flori nu te întreabă cu cine ești prieten. Un magazin online care alege o platformă de marketing se uită la rezultate, nu la nume. Piața, atunci când e lăsată să funcționeze, e cel mai corect arbitru pe care îl cunosc. Problema apare când statul, care ar trebui să fie arbitrul, intră și el pe teren și începe să aleagă câștigători. Am scris mai pe larg despre asta când am tras linie după 20 de ani de antreprenoriat.
Cinismul cu „pilele” e, de fapt, cel mai mare dușman al meritului. Dacă toată lumea crede că doar relațiile contează, nimeni nu mai investește în calitate. Iar o societate corectă începe exact cu oamenii care refuză să creadă asta și construiesc oricum.
Plătești taxe și primești ceva în schimb
Am plătit mereu taxele la zi. Nu din eroism, ci pentru că vreau să dorm liniștit și să nu depind de bunăvoința cuiva. Dar contractul dintre cetățean și stat are două părți. Eu plătesc, iar statul livrează: drumuri pe care poți circula, spitale în care nu-ți e frică să intri, școli care pregătesc oameni pentru economia de azi, o justiție care rezolvă un litigiu în luni, nu în ani.
Când ai senzația că dai mult și primești puțin, apare tentația de a ocoli sistemul. Asta nu justifică evaziunea, dar o explică. Soluția nu e să tai taxele la zero, ci ca banii să se vadă. Iar digitalizarea ar ajuta enorm: un stat care te pune să stai la coadă cu dosarul cu șină pentru o hârtie pe care o are deja în propria bază de date nu tratează corect pe nimeni. Am scris despre asta în articolul despre un stat rămas în urma oamenilor.
Respect pentru cei care riscă
În discursul public, „patronul” e adesea personajul negativ: cel care se îmbogățește pe spatele altora. Sigur, există și astfel de oameni. Dar majoritatea antreprenorilor pe care îi cunosc sunt oameni care și-au pus economiile, casa sau liniștea în joc ca să pornească ceva. Unii au reușit, mulți n-au reușit. Toți au creat locuri de muncă, au plătit salarii și taxe înainte să câștige ei un leu.
Eu am trecut și prin momente bune, și prin momente foarte grele. În 2009, în plină criză, am fost nevoit să vând pachetul majoritar din afacerile mele online, pentru că alternativa era falimentul. Tot atunci am pornit Floria. O societate corectă nu-l tratează pe cel care a eșuat ca pe un paria și nici pe cel care a reușit ca pe un suspect. Riscul asumat merită respect, indiferent de rezultat.
Corectitudine față de oamenii cu care lucrezi
Corectitudinea nu e doar ceva ce ceri de la stat. O datorezi, la rândul tău, celor care lucrează cu tine. Pentru mine, asta înseamnă câteva lucruri simple:
- contracte reale și salarii declarate integral, nu „minimul pe carte de muncă și restul în plic”;
- salariul plătit la timp, chiar și în lunile proaste;
- reguli clare pentru promovare și bonusuri, legate de rezultate, nu de simpatii;
- respect pentru timpul liber al oamenilor;
- sinceritate atunci când lucrurile merg prost, în loc de promisiuni goale.
Un antreprenor care se plânge de nedreptățile statului, dar își tratează angajații cu aceeași lipsă de respect, nu are prea multă credibilitate. Schimbarea pe care o vrem începe de la propriul birou.
Toleranță zero la corupție și transparență
Corupția nu e doar o problemă morală. E o taxă ascunsă pe care o plătește toată lumea, inclusiv cei care n-au dat niciodată o șpagă. Când un contract public e câștigat de cine trebuie, firma mai bună pierde, cetățeanul primește un drum mai prost, iar tinerii trag concluzia că nu merită să muncești cinstit.
Toleranța zero înseamnă și lucruri mici: să nu dai „o atenție” ca să-ți meargă dosarul mai repede, să refuzi un contract care vine la pachet cu un comision pentru cineva. Costă, pe termen scurt. Dar fiecare refuz face sistemul puțin mai curat. Iar transparența e antidotul cel mai ieftin: bugete publice pe care le poate citi oricine, licitații vizibile online, decizii motivate. Ce se face la lumină se face, de obicei, mai cinstit. Am mai atins subiectul în textul despre democrația participativă în România.
Să dai înapoi comunității
Ultimul punct din manifestul meu e cel mai personal. O societate corectă nu se construiește doar cu legi bune, ci și cu oameni care dau ceva înapoi. Timp de câțiva ani am făcut Știri de Bine, un site de știri pozitive, tocmai pentru că am simțit că lipsea o voce care să arate și ce merge bine. Am vorbit cu plăcere la cursuri și evenimente pentru antreprenori la început de drum, pentru că eu aș fi vrut să am pe cineva care să-mi spună, la 18 ani, greșelile pe care urma să le fac.
Educația e, pentru mine, cea mai bună investiție. Un tânăr care învață să gândească, să construiască și să-și asume riscuri valorează mai mult decât orice program de subvenții. Dacă fiecare antreprenor ar ajuta un pic școala din cartier, un ONG local sau doi-trei tineri care pornesc la drum, am schimba mai mult decât prin orice lege.
Ce pot face eu, de mâine
Nu cred că o societate corectă vine de sus, printr-o lege sau un om providențial. Vine din milioane de decizii mici: un impozit plătit, o șpagă refuzată, un angajat tratat cu respect, un vot dat informat, o oră de voluntariat. Oamenii care au ieșit în stradă anul acesta au arătat că mulți dintre noi vrem asta. Partea grea e ce facem în restul zilelor.
Pe tine ce te-ar face să spui, cu mâna pe inimă, că trăiești într-o țară corectă? Mi-ar plăcea să-mi scrii, pentru că o listă făcută împreună e mereu mai bună decât una făcută de unul singur.