NFT-urile: artă, speculație sau amândouă?

Săptămâna trecută, pe 11 martie, o imagine digitală s-a vândut la Christie’s cu aproape 69 de milioane de dolari. Nu un tablou, nu o sculptură, ci un fișier JPG: „Everydays: The First 5000 Days”, un colaj cu 5.000 de lucrări pe care artistul american Beeple le-a postat câte una pe zi, timp de peste 13 ani. Casa de licitații care a vândut Rembrandt și Picasso a acceptat plata în criptomonede și a vândut, practic, un certificat digital.

De atunci, prietenii mă întreabă două lucruri: „Ce e un NFT?” și „Ar trebui să cumpăr?”. La prima întrebare pot răspunde. La a doua, nu, și o să explic de ce. Am încercat să pun pe hârtie ce văd eu în tot acest fenomen, cu entuziasmul unui om care iubește tehnologia și cu prudența unui om care a trecut prin câteva bule.

Ce este, de fapt, un NFT

NFT vine de la „non-fungible token”, adică un jeton care nu poate fi înlocuit cu altul identic. Un leu e fungibil: dacă îți dau o bancnotă de 10 lei în locul celei pe care mi-ai împrumutat-o, nu contează care e. Un bilet la un concert, cu loc și rând pe el, nu mai e fungibil. NFT-ul e un astfel de bilet, dar digital.

Concret, un NFT este o înregistrare pe un blockchain, cel mai des Ethereum, care spune: „acest jeton unic, legat de acest fișier, aparține acestei adrese”. Înregistrarea e publică, nu poate fi modificată ușor și poate fi transferată de la un proprietar la altul. Partea pe care puțini o înțeleg: de cele mai multe ori, fișierul în sine nu e pe blockchain. Imaginea, videoclipul sau melodia stau pe un server sau într-o rețea de stocare separată, iar jetonul conține doar un link către ele. Cumperi, deci, dovada că deții „originalul”, nu fișierul în sine, pe care oricine îl poate copia în continuare cu un click dreapta.

Nu a început în martie 2021

Mulți au aflat de NFT-uri săptămâna trecută, dar ideea are câțiva ani. În 2017 au apărut CryptoPunks, 10.000 de personaje pixelate, inițial oferite gratuit, care azi se tranzacționează pe sume serioase. Tot în 2017, CryptoKitties, un joc în care cumperi, „crești” și vinzi pisici digitale, a devenit atât de popular încât a aglomerat rețeaua Ethereum. Pe atunci, mulți au râs. Eu am scris despre bitcoin și întrebarea dacă e o bulă cam în aceeași perioadă și îmi amintesc că pisicile digitale păreau cel mai bun argument că lumea crypto a luat-o razna.

Ce s-a schimbat de atunci? Prețul criptomonedelor a urcat mult, iar pandemia ne-a mutat viața aproape complet pe ecrane. Când stai un an în casă, ideea de a colecționa obiecte digitale nu mai pare atât de ciudată.

Boom-ul din ultimele luni

Câteva exemple din ultimele săptămâni, ca să înțelegeți amploarea:

• NBA Top Shot, o platformă unde cumperi faze video oficiale din meciurile NBA, ca pe niște cartonașe de colecție, a explodat la începutul anului. Unele faze s-au vândut cu zeci sau chiar sute de mii de dolari.
• Jack Dorsey, fondatorul Twitter, și-a scos la vânzare primul tweet, din 2006, sub formă de NFT. Licitația e încă deschisă, iar ofertele au trecut deja de ordinul milioanelor de dolari.
• Muzicieni ca Grimes au vândut lucrări digitale de milioane, iar trupa Kings of Leon a lansat un album și ca NFT.
• Brandurile au început să testeze: au apărut deja colecții de GIF-uri și obiecte digitale de la companii care până ieri vindeau doar tacos sau încălțări.

Și, desigur, Beeple, care a intrat în topul celor mai scumpi artiști în viață cu o lucrare pe care n-o poți atârna pe perete.

Ce e cu adevărat nou

Dacă dăm la o parte zgomotul, rămân câteva lucruri care chiar contează și care nu existau până acum pe internet:

• Proveniența. Poți vedea public cine a creat lucrarea și prin ce mâini a trecut. În lumea artei clasice, asta înseamnă ani de expertize și hârtii. Aici e o linie de cod.
• Redevențe pentru creatori. Multe platforme permit ca artistul să primească automat un procent la fiecare revânzare. Un pictor care și-a vândut tabloul ieftin la 25 de ani nu vede niciun ban când acesta se vinde de o sută de ori mai scump la 60. Un artist digital, da.
• Raritatea digitală. Pentru prima dată, un obiect digital poate fi unic sau într-o ediție limitată, verificabilă. Internetul a fost construit pe copiere infinită. NFT-ul introduce ideea de „original” într-un mediu în care originalul nu exista.

Pentru creatori, asta e o veste foarte bună. Am scris acum câteva luni despre economia creatorilor și oamenii care trăiesc din conținut. NFT-urile pot deveni o sursă de venit directă, fără galerie, fără casă de discuri, fără intermediarul care ia partea leului.

Ce e speculație curată

Acum partea mai puțin romantică. Mult din ce vedem azi seamănă cu orice goană după aur:

• Hype-ul. Mulți cumpără nu pentru că le place lucrarea, ci pentru că speră s-o revândă mai scump săptămâna viitoare. Asta nu e colecționare, e pariu.
• Prețuri umflate artificial. Pe o piață nouă, puțin reglementată, nimic nu te oprește să-ți vinzi singur lucrarea de pe un portofel pe altul, ca să pară că valorează mult. Se numește „wash trading” și e un risc real.
• Nu cumperi drepturile de autor. În cele mai multe cazuri, cumperi jetonul, nu dreptul de a reproduce sau a folosi comercial lucrarea. Iar dacă serverul unde stă fișierul dispare, rămâi cu un link spre nimic.
• Costul pentru mediu. Ethereum funcționează azi pe „proof of work”, același mecanism energofag ca bitcoin. Mai mulți artiști au renunțat la NFT-uri tocmai din cauza criticilor legate de consumul de energie. Se vorbește de trecerea la un sistem mai eficient, dar deocamdată e doar un plan.

Ce pot face brandurile și creatorii

Cred că cei care vor câștiga pe termen lung nu sunt cei care cumpără, ci cei care creează. Să zicem că ai un brand de îmbrăcăminte. Poți vinde o ediție limitată fizică însoțită de un NFT care dovedește autenticitatea. Sau ești muzician și oferi primilor 100 de fani un jeton care le dă acces la un concert privat. Sau ai o comunitate și vrei să răsplătești membrii fideli cu ceva ce nu poate fi falsificat.

Aici NFT-ul nu mai e un obiect de speculă, ci un instrument de marketing și loialitate. Seamănă mult cu ce s-a întâmplat cu marketingul cu influenceri: la început a fost o modă pentru vedete, apoi a devenit o unealtă normală pentru oricine are o comunitate. Brandurile care testează acum, cu bugete mici și cu umor, învață lucruri pe care concurenții le vor plăti mai scump peste câțiva ani.

Deci: artă sau speculație?

Răspunsul meu sincer: amândouă. Tehnologia e reală și rezolvă o problemă reală, aceea a proprietății și a provenienței în digital. Prețurile de azi, în schimb, sunt în mare parte alimentate de euforie, de banii făcuți din creșterea criptomonedelor și de teama de a rămâne pe dinafară. Am trecut prin bula dot-com și prin criza din 2009. Știu cum arată momentul în care toată lumea e convinsă că prețurile pot doar să crească.

Nu dau sfaturi de investiții și nu e cazul să le luați de la un blog. Dar dacă vă tentează, aș spune ce le spun și prietenilor: înțelegeți exact ce cumpărați, cumpărați ceva care vă place cu adevărat, chiar dacă mâine ar valora zero, și puneți doar bani pe care vă permiteți să-i pierdeți. Restul e curiozitate sănătoasă, și de asta avem nevoie mai mult decât de grabă.

Voi ce credeți: NFT-urile sunt începutul unei noi piețe de artă sau o febră care va trece? Ați cumpăra un tweet?