Au trecut șase luni de când m-am mutat în Limassol. În martie făceam bagajele, acum e septembrie, marea e încă caldă și oamenii din jurul meu au început să-mi pună aceeași întrebare, aproape cu aceleași cuvinte: „Bine, bine, dar ce-ți lipsește din România?”. Unii o întreabă cu curiozitate, alții cu un ușor reproș, de parcă aș fi plecat de la o petrecere fără să-mi iau la revedere. Am povestit de ce m-am mutat în Cipru într-un articol separat.
Mi-am promis că o să răspund cinstit, nu diplomatic. Așa că iată răspunsul scurt: îmi lipsesc prietenii. Atât. Și pentru că îmi lipsesc, vin des acasă să-i văd. Răspunsul lung e restul articolului, pentru că distanța schimbă felul în care te uiți la locul de unde ai plecat, și cred că merită povestit.
De ce am plecat, pe scurt
Am scris deja despre motive, așa că nu le iau din nou la rând. Pe scurt: vremea, marea, aerul curat, o societate deschisă, un stat care se poartă corect și transparent cu antreprenorii, taxe pe muncă mai decente și o țară în care engleza e folosită peste tot, în administrație și în business. Nimic dintre astea nu e o fugă. Sunt lucruri pe care le-am căutat activ, după mulți ani în care am construit afaceri în România și am trăit pe pielea mea ce înseamnă, de exemplu, taxele schimbate peste noapte.
Singurul lucru care chiar îmi lipsește
Prietenii nu se mută cu tine. Poți să-ți iei mobila, laptopul, contractele, chiar și obiceiurile. Dar oamenii cu care ai crescut, cu care ai pornit afaceri, cu care ai stat până la trei dimineața să vorbești despre lucruri importante sau complet inutile, rămân acolo. Și nu există aplicație care să înlocuiască o masă lungă la care nimeni nu se uită la ceas.
Partea bună e că Limassol nu e la capătul lumii. Zborul spre București durează cam cât un drum cu mașina până la Brașov într-o vineri seara, și de multe ori e mai puțin stresant. Așa că vin des. Uneori pentru business, uneori doar pentru o cină cu prietenii. Am descoperit că, dacă știi că pleci în câteva zile, petreci timpul altfel: nu mai amâni, nu mai spui „ne vedem săptămâna viitoare”. Te vezi acum.
Ce apreciez mai mult de la distanță
E un fenomen ciudat: abia când pleci începi să vezi limpede lucrurile bune pe care le aveai sub nas. Din Cipru, România mi se pare mai energică decât o vedeam din București. Oamenii sunt ambițioși, se mișcă repede, învață repede. Ecosistemul de tehnologie e plin de oameni foarte buni, care ar putea lucra oriunde în lume și aleg să construiască de acasă.
- Energia antreprenorială. În România, dacă ai o idee luni, până vineri ai găsit trei oameni care vor s-o încerce cu tine.
- Talentul tehnic. Programatorii, designerii și marketerii români sunt printre cei mai buni pe care i-am văzut, și asta o spun după ani în care am lucrat cu clienți din afară.
- Umorul. Românii găsesc o glumă în aproape orice situație. Îmi lipsește mai mult decât credeam.
- Mâncarea. Cipriotă e excelentă, dar o ciorbă bună rămâne o ciorbă bună.
Ce mă frustrează mai mult de la distanță
Distanța lucrează și în sens invers. Lucrurile care mă enervau în România acum mă enervează și mai tare, pentru că am un termen de comparație zilnic. Când vezi cum o instituție îți răspunde la un email în engleză, clar și la obiect, îți e greu să mai accepți cozile, ștampilele și regulile care se schimbă de la o lună la alta.
Mă frustrează în special imprevizibilitatea. Un antreprenor poate trăi cu taxe mari, dacă sunt stabile. Poate trăi cu birocrație, dacă e logică. Ce nu poate face e să planifice pe trei ani când nu știe ce reguli vor fi peste trei luni. Am scris mai demult despre ce înseamnă o societate corectă și, privind de aici, cred asta și mai convins: corectitudinea și predictibilitatea valorează mai mult decât orice facilitate fiscală.
Și mă mai frustrează ceva: discuția publică polarizată, în care ori ești „pentru”, ori ești „împotrivă”, fără nuanțe. De departe, se aude mai tare.
Cum rămâi conectat
Plecarea nu înseamnă ruptură. Am rămas implicat în proiecte românești, citesc presa de acasă în fiecare dimineață și vorbesc cu oamenii din echipe aproape zilnic. Tehnologia face asta incomparabil mai ușor decât acum 15 ani: apelurile video, grupurile de mesaje, documentele partajate. Diferența de fus orar e zero, Cipru e pe aceeași oră cu România, ceea ce ajută enorm.
Ce am învățat e că legătura nu se întreține singură. Trebuie să o hrănești conștient: să suni fără motiv, să anunți când vii, să faci planuri concrete, nu „lasă că ne vedem”. Prieteniile bune rezistă la distanță, dar numai dacă amândouă părțile pun puțin efort.
A fi expat nu înseamnă a fugi
Aici vreau să fiu direct, pentru că e o idee care mă deranjează. În România, plecarea e văzută adesea ca o trădare sau ca o înfrângere: „a fugit”, „a lăsat totul baltă”. Nu cred asta. Lumea s-a schimbat. Poți să trăiești într-o țară, să lucrezi cu clienți din alte trei și să rămâi profund legat de locul în care te-ai născut.
Mulți dintre românii plecați în ultimii ani trimit bani acasă, investesc acasă, aduc acasă experiență, contacte și moduri noi de a lucra. Unii se vor întoarce cu o perspectivă pe care n-ar fi avut-o niciodată dacă rămâneau. Nu e o fugă. E o altă formă de a fi român, mai largă.
Sfaturi pentru cine se gândește să plece
Primesc destul de des mesaje de la oameni care se gândesc să se mute în afară. Nu am o rețetă, dar am câteva lucruri pe care le-aș spune oricui:
- Pleacă spre ceva, nu de la ceva. Dacă singurul motiv e că te-ai săturat, problemele vin cu tine în bagaj. Alege o țară pentru ce îți oferă, nu doar pentru ce lași în urmă.
- Păstrează-ți rețeaua. Oamenii pe care îi cunoști acasă sunt un capital uriaș. Nu-i abandona. Îți vor fi parteneri, clienți, sfătuitori și, mai ales, prieteni.
- Învață cultura locală. Nu te închide într-o bulă de compatrioți. Află cum gândesc oamenii locului, cum se fac afacerile, ce e politicos și ce nu. Respectul deschide uși.
- Fă-ți calculele cinstit. Costurile de trai, taxele, școala copiilor, sănătatea. Nu te baza pe ce ai citit pe un forum.
- Dă-ți timp. Primele luni sunt pline de entuziasm și de mici frustrări. Abia după un an știi cu adevărat dacă e locul tău.
Și încă ceva: nu e ceva definitiv. Nu trebuie să decizi azi pentru tot restul vieții. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în peste 20 de ani de antreprenoriat e că deciziile reversibile trebuie luate repede, iar mutarea într-o altă țară, oricât de mare pare, e în mare parte reversibilă.
Șase luni mai târziu
Dacă m-ai întreba azi dacă aș face din nou pasul, răspunsul e da, fără ezitare. Mă trezesc cu marea la câteva minute, lucrez cu oameni din toată lumea și mă simt mai liniștit decât am fost de mult. Iar dorul de prieteni îl rezolv cu un bilet de avion și o masă lungă în București.
Tu ce crezi? Dacă ai plecat din România, ce îți lipsește cel mai mult? Și dacă ai rămas, ce ar trebui să se schimbe ca prietenii tăi plecați să vrea să se întoarcă?