Am pornit prima afacere la 18 ani, cu o fabrică de popcorn. De atunci am trecut prin producție, distribuție, transport, asigurări și online. Am prins mai multe coduri fiscale, mai multe crize și mai multe guverne decât îmi place să număr. Și dacă m-ar întreba cineva ce m-a obosit cel mai tare în toți acești ani, n-aș spune taxele. Aș spune schimbarea lor.
Anul acesta a fost, din punctul ăsta de vedere, unul de manual. Reguli modificate prin ordonanțe de urgență, praguri mutate, regimuri fiscale schimbate de la o lună la alta, proiecte anunțate vineri seara și retrase luni dimineață. Iar în noiembrie a venit cireașa de pe tort: guvernul a adoptat mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018. Adică peste o lună. Nu vreau să discut aici dacă măsura e bună sau rea. Vreau să vorbesc despre ceva care, cred eu, contează mai mult decât orice procent: predictibilitatea.
Nivelul taxei îl pot calcula. Haosul, nu
Un antreprenor se poate adapta la aproape orice taxă, cu o condiție: s-o știe din timp. Dacă îmi spui că impozitul va fi mai mare de anul viitor, îmi refac calculele, ajustez prețurile, poate amân o investiție. E neplăcut, dar e un cost pe care îl pot pune într-un tabel. Ce nu pot pune în niciun tabel este incertitudinea. Nu poți planifica un an când nu știi ce reguli vor fi în vigoare peste trei luni.
Am scris și altă dată despre ce înseamnă o societate corectă pentru mine: reguli clare, aceleași pentru toți, respectate de toți. Statul este primul care ar trebui să respecte regula asta. Când el însuși schimbă jocul în timpul meciului, e greu să le mai ceri altora să joace corect.
Bugetele devin ficțiune
Noiembrie și decembrie sunt lunile în care orice firmă serioasă își face bugetul pentru anul următor. Cât vindem, cât cheltuim, pe cine angajăm, ce investim. Anul acesta, mii de antreprenori fac bugetul pe 2018 fără să știe exact cum vor arăta salariile, contribuțiile și obligațiile lor de la 1 ianuarie. Detaliile de aplicare încă se discută, contabilii încă interpretează, iar softurile de salarizare trebuie actualizate în câteva săptămâni.
Să zicem că ai un magazin online cu 15 oameni. Ai negociat salariile, ai promis o mărire, ai calculat marja pe fiecare produs. Acum trebuie să refaci totul: cum arată salariul brut, ce vede omul pe fluturaș, cât te costă de fapt. Și să explici unor oameni îngrijorați ce se întâmplă cu banii lor. Asta nu e muncă productivă. E muncă de reparat ce a stricat altcineva.
Prețuri, angajări și contracte în derulare
Efectele unei schimbări bruște nu se opresc la contabilitate. Ele se propagă în toată afacerea:
- Prețurile. Dacă ai oferte trimise sau contracte semnate pe un an, cu prețuri fixe, orice cost nou îl plătești din marja ta. Clientul nu are nicio vină și, de regulă, nicio intenție să renegocieze.
- Angajările. Când nu știi cât te va costa un om, amâni angajarea. Un antreprenor nesigur e un antreprenor prudent, iar prudența multiplicată la nivelul unei țări înseamnă locuri de muncă ce nu se mai creează.
- Investițiile. Nimeni nu cumpără un utilaj sau nu deschide un nou birou când regulile se pot schimba înainte să-și recupereze banii.
- Contabilii. Sunt, probabil, cei mai obosiți oameni din economia românească în acest an. Fiecare modificare înseamnă interpretări, declarații noi, întrebări de la clienți la care nici ei nu au încă răspuns.
Ce vede un investitor străin
Am lucrat ani de zile cu ochii pe piețe din afară. Cu Retargeting ne uităm spre clienți din Statele Unite și am vorbit cu oameni care evaluează unde să-și pună banii. Pentru un investitor străin, România are argumente bune: oameni talentați, costuri competitive, o piață care crește. Dar prima întrebare pe care o pune nu e „cât e impozitul?”, ci „cât de stabile sunt regulile?”.
Un investitor poate accepta o taxă mai mare într-o țară previzibilă și va ocoli o taxă mică într-o țară în care nu știe ce îl așteaptă. Riscul are un preț, iar instabilitatea fiscală se adaugă direct în costul capitalului. Am scris și despre startup-urile românești care ar putea cuceri lumea: una dintre frânele lor e tocmai faptul că un fond din afară se uită la mediul de afaceri, nu doar la produs.
Încrederea se pierde repede și se câștigă greu
Cel mai mare cost nu apare în nicio declarație fiscală. E încrederea. Când regulile se schimbă des și fără discuție, antreprenorii învață să nu mai creadă nimic din ce se anunță. Toată lumea așteaptă, nimeni nu se angajează pe termen lung, iar unii ajung să caute portițe sau să-și mute afacerile în altă parte. Nu pentru că ar fi neapărat taxe mai mici acolo, ci pentru că acolo se poate dormi liniștit.
După 20 de ani de antreprenoriat în România pot spune un lucru simplu: cei mai buni ani pentru afacerile mele nu au fost neapărat cei cu taxele cele mai mici. Au fost cei în care știam ce urmează.
Cum arată un sistem predictibil
Nu e nevoie să inventăm nimic. Multe țări fac deja asta, iar principiile sunt de bun-simț:
- Anunț din timp. Orice schimbare fiscală importantă ar trebui anunțată cu cel puțin 6–12 luni înainte de a intra în vigoare, ideal la începutul unui an fiscal, nu în mijlocul lui.
- Consultare publică reală. Nu o pagină pe un site timp de câteva zile, ci discuții cu cei afectați: patronate, contabili, firme mici, nu doar cele mari.
- Studii de impact. Înainte de a schimba o taxă, statul ar trebui să publice cine câștigă, cine pierde, cât costă aplicarea și ce se poate strica.
- Stabilitate pe câțiva ani. Un cod fiscal care să rămână în linii mari neschimbat măcar trei-patru ani, indiferent cine guvernează.
- Fără ordonanțe de urgență pe taxe, cu excepția situațiilor cu adevărat urgente. O taxă nouă rareori e o urgență.
- Ghiduri clare și la timp. Normele de aplicare să apară odată cu legea, nu după ce firmele au început deja să greșească.
Nimic din lista asta nu ține de dreapta sau de stânga. E pur și simplu felul în care un stat își tratează contribuabilii ca parteneri, nu ca pe o sursă de bani la care umbli când ai nevoie. Am mai spus-o când vorbeam despre statul care rămâne în urma oamenilor: problema nu sunt oamenii buni din instituții, ci lipsa unui proces.
Ce putem face noi, antreprenorii
Nu putem controla ritmul în care se schimbă legile, dar putem face câteva lucruri. Să ne păstrăm o rezervă de numerar pentru surprize. Să scriem în contracte clauze de ajustare pentru modificări legislative. Să lucrăm cu contabili buni și să-i ascultăm. Și, mai ales, să ne facem vocea auzită, prin asociații, prin consultări, prin articole ca acesta. Calm, argumentat, fără isterie și fără să facem din asta o luptă politică.
Pentru că o țară în care antreprenorii pot planifica e o țară în care se angajează, se investește și, până la urmă, se plătesc mai multe taxe, nu mai puține.
Voi cum vă faceți bugetul pe 2018? Ați reușit să calculați deja ce înseamnă schimbările de la 1 ianuarie pentru firma voastră?