Au trecut cinci săptămâni de la a doua ediție AI Expo Europe, care a avut loc pe 1 și 2 noiembrie, la București, la Radisson Blu. Am lăsat intenționat să treacă timpul. La cald, orice eveniment pare ori un triumf, ori o catastrofă, în funcție de cât ai dormit în noaptea dinainte. Acum pot să mă uit la el mai liniștit.
Anul trecut, în decembrie, am scris bilanțul primului an de AI Expo Europe. Atunci era despre cum construiești ceva de la zero. Anul acesta e altceva: despre ce se schimbă când ai ajuns la a doua ediție și despre cum s-a schimbat, între timp, conversația despre AI. Pentru că s-a schimbat mult. Am avut din nou zeci de speakeri și expozanți din România și din afară, iar ce am auzit pe scenă și pe holuri mi-a confirmat câteva lucruri și m-a surprins cu altele.
De la „ce e AI-ul” la „cum îl punem în producție”
Prima diferență se vedea din primele ore. În 2024, multe discuții începeau cu întrebări de bază: ce poate face, ce nu poate face, dacă e un val trecător. Erau întrebări legitime, iar o parte din rolul nostru era să le răspundem.
În 2025, aproape nimeni nu mai întreba „ce e”. Întrebările erau „cum îl implementăm”, „cum măsurăm dacă merge” și „cine răspunde când greșește”. Adică implementare, măsurare și guvernanță. Pentru mine, ăsta e cel mai bun semn că piața s-a maturizat. Când oamenii încep să întrebe de procese și de responsabilități, înseamnă că nu mai vorbesc despre o jucărie, ci despre o unealtă de lucru.
Agenții și automatizarea fluxurilor, tema anului
Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru ediția asta, ar fi „agenți”. Nu chatboți care răspund la întrebări, ci sisteme care duc la capăt o sarcină în mai mulți pași: citesc un email, verifică un stoc, pregătesc o ofertă, o trimit spre aprobare. Am scris acum un an și jumătate că agenții AI sunt pasul următor după chatboți, iar anul acesta pasul ăsta a devenit subiectul principal.
Ce mi-a plăcut e că entuziasmul a venit la pachet cu prudență. Am auzit mai des decât mă așteptam aceleași reguli de bun-simț: începi cu sarcini interne, dai permisiuni limitate, ții un om care aprobă acțiunile ireversibile. Exact ce am descris și în studiul de caz despre automatizare cu AI într-o firmă mică. Diferența dintre o demonstrație impresionantă și un sistem care merge luni de zile fără surprize e, de fapt, munca plictisitoare de la mijloc.
Ce întreabă firmele, concret
Am stat mult pe holuri și am ascultat. Întrebările se repetau, aproape în aceeași ordine:
- ROI. „Cât mă costă și când îmi recuperez banii?” E întrebarea corectă, iar cine nu o pune riscă să facă proiecte de imagine.
- Calitatea datelor. Multe firme descoperă că problema nu e modelul, ci datele: împrăștiate în zece fișiere, incomplete, contradictorii. AI-ul pus peste date proaste produce greșeli rapide și convingătoare.
- Securitatea. Ce date pleacă din firmă, unde ajung, cine are acces. O întrebare care anul trecut venea rar și care acum e printre primele.
- AI Act. Din august 2025 se aplică obligațiile pentru modelele AI de uz general, iar asta a făcut ca regulamentul să nu mai pară o temă îndepărtată. Am scris când a fost adoptat ce trebuie să știe o firmă despre AI Act, iar întrebările de acum sunt mult mai practice: „ce trebuie să facem noi, ca firmă care doar folosește aceste unelte?”
Gâtul sticlei: oamenii, nu tehnologia
Dacă ar trebui să numesc un singur blocaj, nu ar fi tehnologia. Uneltele sunt disponibile, multe sunt ieftine, unele sunt chiar gratuite. Blocajul sunt oamenii care știu să le folosească bine: care înțeleg și procesul firmei, și ce poate face un model, și unde trebuie să se oprească.
Am simțit asta în aproape fiecare discuție cu manageri. Nu caută neapărat „un specialist în AI”, caută oameni din echipă care să învețe să lucreze altfel. De aceea cred că trainingul intern, făcut constant și pe exemple din firmă, va conta mai mult decât orice abonament la o unealtă nouă.
Regiunea are cazuri reale de folosire
Un lucru care mă bucură sincer: firmele și startup-urile din România și din regiune nu mai vin doar să asculte. Vin cu proiecte care rulează deja, cu greutăți reale și cu soluții găsite pe bugete mici. Anul trecut îmi doream mai multe studii de caz din regiune. Anul acesta am simțit că ele există, doar trebuie aduse în lumină.
Și rolul sectorului public a fost din nou pe masă. Statul e în același timp cel care face reguli, un client mare și un potențial utilizator de AI în servicii publice. Cred că dialogul direct dintre cei care fac produse și cei care fac reguli e unul dintre cele mai utile lucruri pe care un eveniment ca ăsta le poate oferi.
Ce am învățat eu, ca organizator, în anul doi
A doua ediție te învață lucruri pe care prima nu ți le poate arăta. Le notez pentru mine, dar poate prind bine și altcuiva care construiește o comunitate:
- Consecvența contează mai mult decât mărimea. Prima ediție dovedește că poți. A doua dovedește că nu a fost întâmplare. Pentru speakeri, parteneri și participanți, faptul că revii e un semnal mai puternic decât orice cifră.
- Sesiunile practice au cea mai mare valoare. Oamenii pleacă acasă cu ce au putut aplica, nu cu ce au admirat. Asta rămâne direcția.
- Networkingul nu e pauza dintre sesiuni, e o parte din program. Cele mai bune conversații au loc pe hol, iar un program bun le lasă loc.
- Comunitatea se construiește între ediții. Un eveniment de două zile pe an nu ajunge. Ce faci în restul de 363 de zile decide dacă oamenii se întorc.
Ce urmează
AI Expo Europe continuă și în 2026. Nu dau încă o dată, din același motiv ca anul trecut: prefer să anunț lucruri sigure. Ce știu deja e direcția: mai puțin „ce e posibil” și mai mult „ce funcționează”, cu accent pe implementare, pe oameni și pe regulile cu care trebuie să trăim.
Privind înapoi la ce scriam acum un an, mă bucur că am avut dreptate într-un singur lucru important: oamenii de afaceri vor AI practic, nu filosofie. În 2025 au venit cu întrebări și mai precise. E treaba noastră ca anul viitor să venim cu răspunsuri pe măsură.
Tu ce întrebare despre AI ai vrea să găsești rezolvată la o ediție viitoare: una despre bani, despre date, despre oameni sau despre reguli?