Când mă întreabă cineva unde locuiesc, răspunsul cinstit e: în trei țări. Prima e Cipru, unde stau din martie 2018, la Limassol, cu familia. A doua e România, unde am prietenii, o bună parte din business și un București în care vin des. A treia țară e cea mai interesantă, pentru că nu e niciodată aceeași: e oriunde mă duce munca sau pofta de drum. Uneori e o conferință, alteori o întâlnire cu un fondator, alteori un loc bun de scufundări sau o pârtie. Practic, am o țară fixă, una de suflet și una prin rotație.
Sună glamour, dar în realitate e mai mult logistică decât aventură. Dacă nu ai un sistem, ajungi să trăiești în aeroport, să răspunzi la mailuri la două noaptea și să nu mai știi în ce fus orar ți-e corpul. Așa că, de un an și ceva încoace, mi-am construit câteva reguli. Nu sunt perfecte, dar mă țin întreg.
Rutinele care călătoresc cu tine
Primul lucru pe care l-am învățat e că locul se schimbă, dar ziua mea trebuie să semene cu ea însăși. Mă trezesc la aceeași oră, indiferent unde sunt. Prima oră e a mea: puțină mișcare, o cafea, o privire pe ce am de făcut, fără telefon deschis pe mailuri. Abia apoi încep ziua de lucru. Când totul în jur e nou, o rutină mică e ancora care te ține pe loc.
Am și un „kit” care nu se schimbă: același bagaj de mână, aceleași încărcătoare, aceeași listă de verificat înainte de plecare. Pare un detaliu, dar fiecare decizie pe care nu mai trebuie s-o iei îți lasă energie pentru cele importante. Iar când uiți ceva, de obicei e încărcătorul. Mereu încărcătorul.
Călătoriile se planifică în blocuri, nu la bucată
Cea mai mare greșeală pe care o poți face când trăiești între locuri e să pleci „când e nevoie”. Așa ajungi să zbori de trei ori pe lună pentru câte o întâlnire. Eu încerc să grupez: când vin în România, stau un bloc de câteva zile și îl umplu bine, cu întâlniri de business, cu prieteni, cu tot ce se poate face doar acolo. Restul timpului îl petrec acasă, în Cipru, și îl protejez.
Același principiu e valabil și pentru a treia țară. Dacă oricum merg undeva pentru muncă, văd ce altceva pot rezolva în aceeași zonă. Și invers: dacă plec în vacanță, ea rămâne vacanță. Am învățat, cum am scris și despre burnout și cum să te oprești, că odihna amestecată cu „doar un call scurt” nu mai e odihnă.
Ce merge de la distanță și ce nu
În 2019, lucrul de la distanță încă e privit cu suspiciune de multe firme. Pentru mine e normal de ceva vreme și am povestit cum conduci de la distanță o echipă din altă țară. Concluzia mea, după toate drumurile, e destul de simplă:
- Merge de la distanță: munca de execuție, urmărirea cifrelor, scrisul, analiza, ședințele recurente cu oameni pe care îi cunoști deja, consultanța pe probleme concrete.
- Merge greu de la distanță: prima întâlnire cu un partener sau un fondator, negocierile serioase, rezolvarea unui conflict, momentele în care o echipă are nevoie să te vadă la față.
- Nu merge deloc de la distanță: încrederea de la zero. Pe aia o construiești cu o masă împărțită, o strângere de mână și o discuție care nu are agendă.
Asta e și motivul pentru care vin des în România. Lucrez cu startup-uri pentru equity, iar asta înseamnă că succesul meu depinde de al lor. Nu poți fi partener cu cineva doar prin ecran.
Uneltele: simple și puține
Nu am un arsenal de aplicații. Am un calendar comun cu familia, în care trec orice plecare de îndată ce e sigură. Am documente partajate în care lucrez cu echipele, ca să nu depindem de „ți-am trimis pe mail versiunea finală, finală 2”. Am apeluri video pentru tot ce se poate rezolva vorbind și mesagerie pentru ce e scurt. Și o regulă: ce e urgent se sună, ce nu e urgent se scrie. Dacă totul e urgent, nimic nu e.
Un detaliu practic: în calendar îmi trec ora în fusul orar al locului unde voi fi, nu al celui unde sunt acum. Am învățat asta după câteva apeluri la care am ajuns fie prea devreme, fie, mai rău, prea târziu.
Familia nu se negociază
Toate cele de mai sus au un singur rost: să am timp pentru soția mea și pentru copii. Unul dintre motivele pentru care ne-am mutat în Cipru, după cum am scris în de ce m-am mutat în Cipru, a fost tocmai o viață mai liniștită: vremea, marea, aerul curat. N-ar avea niciun sens să fug de acasă tocmai acum.
Așa că am câteva lucruri pe care nu le mut: weekendurile acasă cât de des se poate, mesele în familie, momentele copiilor care nu se repetă. Dacă o călătorie se suprapune cu ceva important pentru ei, se mută călătoria. Business-ul găsește aproape mereu altă dată. Copiii nu cresc de două ori.
Sănătatea și somnul pe drum
Corpul nu citește biletele de avion. Când schimbi des locul, primul care suferă e somnul, apoi alimentația, apoi starea de spirit. Încerc să mă țin de câteva lucruri simple: apă multă în zbor, puțin alcool, mișcare în prima zi după aterizare, lumină naturală dimineața. Tenisul, schiul și scufundările nu sunt doar hobby-uri, sunt felul meu de a-mi aminti că am și un corp, nu doar un laptop.
Și accept că uneori nu merge. Există zile în care ești pur și simplu obosit și singura decizie înțeleaptă e să nu iei nicio decizie importantă.
Costul pe care nu ți-l spune nimeni
Trebuie să fiu cinstit: viața între țări are un preț. Oboseala se adună în straturi. Uneori ai senzația că ești peste tot și nicăieri, că nu mai aparții complet niciunui loc. Ești „cel din Cipru” în București și „românul” în Limassol. Iar a treia țară, cea care se tot schimbă, e frumoasă, dar nu te cunoaște nimeni acolo.
Antidotul meu e să am un „acasă” clar. Acasă e Limassol, cu familia. Restul sunt locuri pe care le vizitez, oricât de des. Când ai asta limpede în cap, drumurile devin mai ușoare, pentru că știi mereu încotro te întorci.
Prieteniile din România
Dacă mă întrebi ce-mi lipsește din România, răspunsul e scurt și l-am mai dat în ce-mi lipsește din România: prietenii. Restul l-am găsit, sau chiar mai bine, în Cipru. Așa că am grijă de prietenii mei ca de un proiect important: când știu că vin în București, le scriu din timp, îmi păstrez serile libere pentru ei, nu le umplu cu întâlniri de business.
Între vizite, nu aștept ocazii mari. Un mesaj, un apel scurt, o glumă trimisă la momentul potrivit țin o prietenie vie mai bine decât o întâlnire grandioasă o dată pe an. Prietenia, ca orice relație, se hrănește cu lucruri mici, dar dese.
Nu știu dacă sistemul meu e bun pentru oricine. Pentru mine, deocamdată, funcționează. Tu cum îți împarți timpul între locuri, oameni și muncă? Ai vreo rutină care te ține întreg când ești mereu pe drum?