Construiesc produse online de aproape trei decenii. Am făcut magazine, site-uri de conținut, platforme de marketing, o aplicație de dating și un companion AI. Știu din interior cum se gândește un produs ca să-l folosești mai mult, mai des, mai mult timp. Și sunt tată: am o fiică și un fiu. Combinația asta te face să citești altfel fiecare titlu despre copii și internet.
Nu scriu ca să sperii pe nimeni și nici ca să cer să interzicem totul. Scriu pentru că, după ani în care am tot spus „vedem, mai discutăm”, am ajuns la concluzia că siguranța online a copiilor nu mai e un subiect pe care îl putem amâna. Nici ca părinți, nici ca antreprenori, nici ca societate.
Ce riscuri există, de fapt
Lista e mai lungă decât credeam acum zece ani și se schimbă mai repede decât reușim noi să ne adaptăm:
- Grooming și sextortion. Adulți care câștigă încrederea unui copil, apoi cer imagini și le folosesc pentru șantaj. Copilul tace de rușine, și exact pe tăcerea asta se bazează agresorul.
- Cyberbullying. Hărțuirea nu se mai oprește la poarta școlii. Vine în telefon, seara, în weekend, în grupuri în care adulții nu sunt.
- Conținut dăunător și algoritmi de recomandare. Un copil care se uită o dată la un clip despre diete poate primi apoi zeci. Algoritmul nu e rău intenționat, dar optimizează pentru atenție, nu pentru binele copilului.
- Design adictiv. Scroll infinit, streak-uri pe care „nu ai voie” să le pierzi, notificări la ore târzii. Le cunosc bine, pentru că sunt aceleași unelte pe care industria le folosește ca să crească retenția.
- Chatboți și companioni AI folosiți de minori. Un adult înțelege, în general, că vorbește cu un program. Un copil singur poate trata un chatbot ca pe un prieten sau un confident.
- Deepfake-uri și abuz prin imagini. Azi poți fabrica o imagine nud falsă pornind de la o fotografie banală de pe un profil. Victima nu a făcut nimic greșit, dar suferă ca și cum ar fi făcut.
- Țepe și înșelătorii. Premii false, conturi de joc „gratuite”, oferte care cer datele cardului părinților.
- Date și intimitate. Copiii lasă urme digitale cu mult înainte să înțeleagă ce înseamnă un profil comercial construit pe baza lor.
Despre unele dintre ele am scris deja: despre cum ne apărăm de deepfake-uri și despre etica companionilor AI. Diferența, când vorbim de copii, e că ei au mult mai puține mijloace să se apere singuri.
Platformele: siguranța trebuie construită de la început
Responsabilitatea cea mai mare o au platformele, pentru că ele decid cum arată produsul. Siguranța nu e un buton adăugat după un scandal, ci o decizie de design. Ce cred că ar trebui să fie standard:
- verificare reală a vârstei, făcută însă cu respect pentru intimitate, fără să ceri buletinul fiecărui om care deschide o aplicație;
- conturile minorilor private din oficiu, fără mesaje de la necunoscuți și fără să poată fi găsiți ușor;
- fără reclame bazate pe profilare pentru minori;
- raportare simplă și răspuns rapid, mai ales la abuz sexual și la imagini intime distribuite fără acord;
- fără mecanisme de tip streak sau notificări noaptea pentru conturile de copii.
Europa a mers deja în direcția asta. Regulamentul european privind serviciile digitale (DSA) cere platformelor online să asigure un nivel ridicat de intimitate, siguranță și securitate pentru minori și interzice reclamele bazate pe profilare adresate lor. În iulie 2025, Comisia Europeană a publicat ghiduri privind protecția minorilor în baza DSA și a prezentat un prototip de aplicație de verificare a vârstei, testat în mai multe state membre. În Marea Britanie, obligațiile de protecție a copiilor din Online Safety Act, inclusiv verificarea vârstei pentru anumite tipuri de conținut, se aplică tot din iulie 2025. Australia a mers și mai departe: de la 10 decembrie 2025, copiii sub 16 ani nu mai pot avea conturi pe rețelele sociale.
Ce fac eu, ca antreprenor care construiește produse
E ușor să arăți cu degetul spre giganți. E mai greu să te uiți la propriile produse. Regula mea e simplă: dacă un produs nu e pentru copii, trebuie să se comporte ca atare. Slide, aplicația de dating, e doar pentru adulți și se bazează pe profiluri verificate. Desirex, companionul AI, e tot doar pentru adulți. Am scris mai pe larg despre siguranța în aplicațiile de dating: verificare, moderare, raportare ușoară, oameni care chiar citesc semnalările.
Niciuna dintre astea nu e perfectă. Dar e o diferență uriașă între un produs care încearcă serios să țină minorii afară și unul care doar bifează o căsuță „am peste 18 ani”. Și cred că fiecare fondator ar trebui să-și pună întrebarea incomodă: ce s-ar întâmpla dacă un copil de 13 ani ar ajunge mâine în aplicația mea?
Părinții: mai multă discuție, nu doar control
Aplicațiile de control parental au rostul lor, mai ales la vârste mici. Dar niciun filtru nu înlocuiește o relație în care copilul îți spune când ceva nu e în regulă. Un copil care se teme că i se va lua telefonul nu va spune că a primit un mesaj ciudat. Unul care știe că nu va fi pedepsit pentru greșeala altcuiva are mult mai multe șanse să vorbească.
Ajută regulile stabilite împreună, nu impuse. Ajută ca telefoanele și tabletele să nu doarmă în dormitor. Ajută să știi ce aplicații folosesc copiii tăi, să le încerci chiar tu. Și, poate cel mai greu, ajută să fii un exemplu. Nu poți cere unui adolescent să lase telefonul la masă dacă tu răspunzi la mailuri între două înghițituri. Am scris despre burnout-ul generației online și nu cred că e o problemă doar a copiilor.
Școala și statul
Educația digitală nu înseamnă doar să știi să faci o prezentare. Înseamnă să recunoști o manipulare, să înțelegi ce e un algoritm, să știi ce faci dacă cineva te amenință cu o imagine. Asta se poate preda, și ar trebui predat din clasele mici, nu doar într-o oră festivă pe an.
Iar statul, în România și la nivel european, are deja o bună parte din reguli. Ce lipsește de multe ori e aplicarea lor. O lege pe care nu o verifică nimeni e doar o intenție bună. Autoritățile au nevoie de oameni, de competențe tehnice și de curajul de a amenda și platformele mari, nu doar pe cele mici.
Echilibrul: protecție fără supraveghere în masă
Nu vreau o lume în care fiecare adult își scanează fața ca să citească știrile și nici una în care mesajele tuturor sunt citite preventiv. Protecția copiilor nu trebuie să devină pretextul pentru supraveghere generalizată. Verificarea vârstei se poate face cu soluții care confirmă doar „are peste 18 ani”, fără să afle cine ești. Interdicțiile totale, la rândul lor, pot împinge copiii spre colțuri ale internetului și mai puțin sigure.
Drumul bun e la mijloc: produse sigure din oficiu, reguli aplicate, părinți implicați și copii care învață să navigheze singuri, treptat.
O listă scurtă pentru părinți
- Vorbește des, scurt și fără dramă despre ce face copilul online. Întreabă ce i-a plăcut, nu doar ce a greșit.
- Spune-i clar: dacă cineva îi cere poze sau îl amenință, vine la tine și nu va fi pedepsit.
- Setați împreună conturile pe privat și verificați cine îi poate trimite mesaje.
- Scoateți telefoanele și tabletele din dormitor noaptea.
- Instalează și încearcă tu aplicațiile pe care le folosește.
- Opriți notificările inutile și discutați despre streak-uri și scroll infinit.
- Explică-i ce e un deepfake și că o imagine falsă nu e vina victimei.
- Raportați conținutul abuziv pe platformă și, la nevoie, la poliție.
- Fii exemplul pe care vrei să-l vadă.
Siguranța online a copiilor nu e treaba unui singur actor. E o responsabilitate împărțită între cei care construiesc produsele, cei care fac regulile și cei care stau seara la masă cu copiii. Voi cum gestionați asta acasă? Ce regulă v-a ajutat cel mai mult?