Scriu între Crăciun și Revelion, în Limassol, într-o casă mai liniștită decât de obicei. În alți ani, perioada asta însemna valize, aeroporturi, poate o pârtie de schi și cu siguranță un drum la București, la prieteni. Anul ăsta înseamnă masa din sufragerie, soția, fiica și fiul meu, și un laptop pe care l-am deschis prea des în ultimele nouă luni.
Nu vreau să fac un bilanț dramatic. Toți am trăit același an, fiecare în felul lui, iar unii au pierdut mult mai mult decât mine: oameni dragi, sănătate, afaceri construite o viață. Vreau doar să-mi pun pe hârtie, cinstit, ce am învățat din 2020. Poate pentru mine, peste câțiva ani. Poate pentru cine citește și se regăsește.
1. Planurile sunt ipoteze, nu promisiuni
Am intrat în 2020 cu o agendă plină: proiecte de lansat, călătorii programate, întâlniri fixate cu luni înainte. În martie, aproape totul a devenit „vedem”. Am scris atunci despre primele lecții din carantină și credeam că vorbim de câteva săptămâni. Ne-am înșelat aproape toți.
Lecția nu e că planurile sunt inutile. E că un plan e o ipoteză pe care o testezi, nu o promisiune pe care ți-o faci. Antreprenorii știu asta din business, unde testăm, măsurăm și corectăm tot timpul. Anul ăsta am învățat s-o aplic și în viață: să am un plan, dar și un plan B, și să nu mă cert cu realitatea când îmi strică planul A.
2. Sănătatea și familia, înaintea oricărui proiect
Am spus de multe ori că familia e pe primul loc. Anul ăsta am fost obligat s-o și trăiesc. Cu toții acasă, cu școala pe ecran, cu munca pe ecran, cu știrile pe ecran. Au fost zile tensionate, nu mint. Dar au fost și luni în care am stat mai mult cu copiii mei decât în mulți ani la un loc.
Când grija principală devine „să fim toți sănătoși”, celelalte griji își găsesc singure locul. Un proiect întârziat se recuperează. Un an în care nu ți-ai văzut copiii crescând, nu. Nu e o descoperire genială, e o banalitate. Dar unele banalități le înțelegi abia când ți le bagă viața sub nas.
3. Rezerva de cash nu e paranoia, e liniște
În 2009 am învățat, pe pielea mea, ce înseamnă să nu ai rezerve într-o criză: am vândut pachetul majoritar din afacerile mele online pentru că alternativa era falimentul și am regretat mult timp. De atunci țin mereu bani deoparte, și în firme, și acasă. Unii prieteni mă tachinau că sunt prea prudent.
În 2020, prudența asta a fost diferența dintre a lua decizii cu capul limpede și a le lua cu frică. Am văzut din nou, de data asta din afară, cum firme sănătoase pe hârtie au intrat în dificultate în câteva săptămâni pentru că trăiau de la o lună la alta. Concluzia mea rămâne aceeași: câteva luni de cheltuieli puse deoparte nu sunt bani blocați. Sunt timp cumpărat. Iar în criză, timpul e cel mai scump lucru.
4. Un cerc mic de prieteni adevărați
De când m-am mutat în Cipru, în 2018, singurul lucru care mi-a lipsit cu adevărat din România au fost prietenii. Am scris despre asta și când povesteam ce-mi lipsește din România. Până anul ăsta, compensam venind des la București. În 2020, drumurile s-au rărit mult.
Distanța a făcut o triere naturală. Nu toate relațiile au trecut prin anul ăsta, și e în regulă. Au rămas cele în care un telefon nu are nevoie de motiv, în care nu contează că nu ne-am văzut de luni de zile. Am înțeles că nu am nevoie de o sută de cunoștințe, ci de câțiva oameni pe care îi pot suna la orice oră. Și abia aștept să-i îmbrățișez din nou.
5. Tehnologia a ținut afacerile în viață, dar ecranul obosește
Fără instrumentele digitale, 2020 ar fi fost un dezastru economic și mai mare. Magazinele care aveau deja o prezență online bună au rezistat mai ușor. Echipele care lucrau deja la distanță au trecut aproape fără să clipească. Am scris în primăvară despre ce câștigăm și ce pierdem când munca de acasă devine normalitate, și cred în continuare că o parte din schimbare rămâne.
Dar am descoperit și reversul. O zi întreagă de apeluri video te stoarce altfel decât o zi de întâlniri față în față. Pierzi pauzele, drumul dintre două ședințe, privirea omului din fața ta. Câteva reguli care m-au ajutat:
- nu pun apeluri unul după altul; las cel puțin un sfert de oră între ele;
- multe discuții se pot rezolva cu un mesaj bine scris sau cu un telefon fără cameră;
- seara, laptopul se închide și telefonul stă în altă cameră, măcar câteva ore;
- măcar o dată pe zi ies afară, fără ecran, chiar și doar o plimbare scurtă.
6. Să încetinești nu e un eșec
Sunt un om care trăiește în mișcare. Călătoresc mult, am văzut cinci continente din șase, fac diving, schi, tenis. Anul ăsta s-a oprit aproape tot. La început am simțit asta ca pe o pierdere și chiar ca pe un fel de frustrare personală.
Cu timpul, am descoperit că ritmul mai lent are și el ceva de spus. Am avut timp să mă gândesc înainte să răspund, să citesc mai mult, să fac lucrurile mai puține, dar mai bine. Nu e prima dată când învăț lecția asta: am scris acum câțiva ani despre cum am învățat să mă opresc. Diferența e că, de data asta, nu am ales eu pauza. Mi-a fost impusă. Și, culmea, mi-a făcut bine.
7. Recunoștință pentru lucrurile pe care le luam de bune
Un zbor spre o destinație nouă. O îmbrățișare la revedere. O conferință plină, cu oameni care se ceartă pe idei la o cafea. O masă lungă cu prieteni, fără să te gândești câți sunteți în cameră. Toate astea mi se păreau normale. Anul ăsta mi-a arătat că sunt privilegii.
Nu vreau să devin nostalgic. Vreau doar ca, atunci când le voi avea din nou, să nu le mai iau de bune. Să mă bucur de un aeroport aglomerat, de o coadă la telescaun, de un eveniment unde dai mâna cu oamenii. Dacă 2020 m-a învățat ceva, e să fiu recunoscător mai des și mai devreme.
Ce aștept de la 2021
Luna asta au apărut primele vești cu adevărat bune. Marea Britanie a început vaccinarea la începutul lui decembrie, Uniunea Europeană a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech pe 21 decembrie, iar campania de vaccinare în statele membre ar urma să înceapă chiar în aceste zile, de pe 27 decembrie. În același timp, s-a anunțat în Marea Britanie o nouă variantă a virusului, care pare să se răspândească mai ușor, și s-au închis din nou granițe.
Așa că nu fac predicții. Nu știu când ne vom întoarce la o viață normală și nici cum va arăta normalitatea aceea. Cred că 2021 va fi un an de tranziție, cu speranță și cu răbdare în proporții egale. Îmi propun puține lucruri: să-mi păstrez rezerva, să-mi protejez timpul cu familia, să rămân aproape de prietenii adevărați și, când se va putea, să-mi fac din nou bagajele.
Tu ce ai învățat din 2020? Ce lucru pe care îl luai de bun vrei să-l prețuiești mai mult de acum încolo? Mi-ar plăcea să aflu.