Acum cinci ani am scris despre antreprenorul și burnout-ul: despre cum am învățat, încet și cu recidive, să mă opresc. Era un text despre mine și despre oameni ca mine, care au pornit afaceri într-o lume în care telefonul încă stătea pe birou, iar seara se termina, de bine, de rău, când plecai de la birou.
Între timp, lucrurile s-au schimbat. Generația care a crescut cu internetul în buzunar a ajuns la vârsta la care conduce echipe, face content, lucrează pe proiecte sau își pornește propriul startup. Și pare mai obosită decât eram noi la aceeași vârstă. Nu mai leneșă, cum se spune uneori cu superioritate. Mai obosită. Merită să ne uităm de ce.
Biroul care nu se mai închide niciodată
Pentru un tânăr angajat din 2022, biroul nu mai e un loc. E un telefon. Slack, Teams, WhatsApp, emailul, grupul echipei, grupul clientului, grupul „doar pentru urgențe” care primește mesaje în fiecare seară. Fiecare notificare e mică. Problema e că sunt sute și vin la orice oră.
Un mesaj trimis la 23:00 cu „nu e urgent, vezi mâine” rareori e citit mâine. E citit la 23:01, iar creierul începe să lucreze la el. Cine trimite nu are nicio intenție rea. Dar, adunate, aceste mesaje transmit o regulă nescrisă: ești disponibil oricând.
Munca de acasă a șters granițele
În 2020, când pandemia ne-a trimis pe toți acasă, am scris că munca de acasă devine normalitate și că vom câștiga și vom pierde câte ceva. Doi ani mai târziu, cred că am subestimat ce pierdem: granițele. Fără drumul spre birou, fără ușa care se închide, ziua de lucru curge în seară, iar laptopul de pe masa din bucătărie nu se mai închide cu adevărat.
Nu sunt împotriva muncii remote sau hibride. Lucrez cu echipe din mai multe țări și din Limassol, unde locuiesc din 2018, colaborarea la distanță e pentru mine normalitatea. Dar flexibilitatea vine cu o obligație: trebuie să-ți construiești singur granițele pe care înainte ți le dădea programul fix. Pe mulți tineri nu i-a învățat nimeni asta, pentru că nici noi, cei mai în vârstă, nu am avut nevoie s-o învățăm.
Comparația permanentă și cultura „hustle”
Mai e ceva ce generația mea nu a avut: o vitrină permanentă cu viețile altora. Deschizi Instagramul sau LinkedInul și vezi colegi de facultate care au strâns o rundă de finanțare, creatori care „au făcut primul milion la 24 de ani”, oameni care se trezesc la 5 dimineața, fac sport, meditează și lansează un produs înainte de micul dejun.
Cultura „hustle” a transformat munca până la epuizare într-o estetică. E atrăgătoare, mai ales la 25 de ani. Dar e o vitrină, nu o radiografie. Nimeni nu postează nopțile nedormite, anxietatea dinainte de o prezentare sau luna în care n-a vândut nimic. Când îți compari culisele cu scena altora, pierzi de fiecare dată.
Creatorii: când pasiunea devine o mașinărie
Despre economia creatorilor am scris cu entuziasm acum doi ani și îl păstrez. Faptul că oricine poate deveni propria lui televiziune e extraordinar. Dar, lucrând ca advisor la Devinoso, o rețea de afiliere pentru influenceri, văd și cealaltă față: algoritmul nu ia concediu. Dacă nu postezi, scade reach-ul. Dacă scade reach-ul, scad veniturile. Și, pentru mulți creatori, tu ești produsul: nu poți delega propria față.
Burnout-ul creatorilor e un subiect despre care creatori cunoscuți vorbesc deschis de câțiva ani. Lecția pentru oricine trăiește din audiență e să-și construiască un sistem, nu doar un flux de postări: calendar, conținut pregătit din timp, oameni care ajută, venituri din mai multe surse, ca o săptămână de pauză să nu însemne o prăbușire.
Doomscrolling: pandemie, război, inflație
Ultimii doi ani și jumătate au venit la pachet cu o sursă nouă de oboseală: știrile. Întâi pandemia, cu numărătoarea zilnică de cazuri. Apoi, din februarie, războiul de lângă noi, din Ucraina. Acum inflația și facturile la energie. Am învățat cu toții un cuvânt nou, doomscrolling: derularea compulsivă a veștilor proaste, de obicei seara, în pat, cu telefonul la câțiva centimetri de față.
E firesc să vrei să fii informat. Dar a citi aceeași știre în zece variante nu te face mai informat, te face mai anxios. Cine a condus Știri de Bine ani de zile, cum am făcut eu, știe că felul în care ne consumăm informația ne schimbă starea mai mult decât credem.
Marea Demisie și „quiet quitting”
În Statele Unite, din 2021 se vorbește despre „Marea Demisie”: valul de oameni care și-au părăsit joburile după pandemie, căutând ceva mai bun sau pur și simplu mai puțin epuizant. Vara aceasta, pe TikTok, a devenit virală o expresie nouă, „quiet quitting”: nu demisionezi, dar faci strict ce scrie în fișa postului și nimic în plus.
Dezbaterea e încă în desfășurare și nu cred că are un răspuns simplu. Unii văd în ea lene, alții o reacție sănătoasă la ani de așteptări nerostite. Eu o citesc ca pe un semnal: când mulți oameni ajung să-și protejeze energia retrăgându-se, problema nu e doar a lor. E și a felului în care organizăm munca.
Ce poți face, dacă ești tu cel obosit
Nu sunt medic și nu vreau să dau sfaturi medicale. Pot spune doar ce funcționează pentru mine și ce văd că ajută în jur:
- Granițe clare. O oră după care nu mai citești mesaje de serviciu. Notificările de lucru oprite seara și în weekend. Majoritatea „urgențelor” pot aștepta până dimineață.
- Timp offline, pe bune. Câteva ore pe săptămână fără telefon. Eu am diving-ul: sub apă nu ai semnal și nici nu te poți gândi la altceva decât la respirație.
- Sport regulat. Tenisul și schiul îmi curăță mintea mai bine decât orice aplicație de productivitate.
- Somnul nu e negociabil. Telefonul nu are ce căuta în pat.
- Prieteni reali. Oameni cu care stai la masă, nu doar cu care schimbi reacții. Mie, de când locuiesc în Cipru, prietenii din România sunt singurul lucru care îmi lipsește cu adevărat, și de aceea vin des pe la ei.
- Ajutor specializat. Dacă oboseala nu trece după odihnă, dacă dormi prost săptămâni la rând sau nu mai simți nicio bucurie, vorbește cu un medic sau cu un psiholog. E un lucru normal și curajos, nu o slăbiciune.
Vestea bună e că despre sănătatea mintală se vorbește azi mult mai deschis decât acum zece ani. Organizația Mondială a Sănătății descrie burnout-ul ca pe un fenomen legat de muncă în noua clasificare internațională a bolilor, intrată în vigoare la începutul acestui an.
Ce pot face managerii și fondatorii
Burnout-ul nu e doar o problemă individuală. Dacă ai o echipă, ai o parte din responsabilitate. Câteva lucruri simple, pe care le recomand și startup-urilor pe care le consiliez:
- Volum de muncă realist. Nu poți cere cinci priorități „top” în aceeași săptămână. Dacă totul e urgent, nimic nu e.
- Claritate. Multă oboseală vine din neclaritate: ce se așteaptă de la mine, până când, cine decide. Un obiectiv clar consumă mai puțină energie decât zece mesaje vagi.
- Fără așteptări 24/7. Spune explicit că nimeni nu trebuie să răspundă seara sau în weekend. Și folosește trimiterea programată a mesajelor.
- Dă tu exemplul. Dacă fondatorul trimite emailuri la 2 noaptea, echipa înțelege mesajul, orice ar scrie în regulament. Ia-ți concediu și chiar fii în concediu.
Generația online nu e mai slabă
Aud des că tinerii de azi „nu mai rezistă”. Nu cred. Cred că rezistă la presiuni pe care noi nu le-am avut: conectare permanentă, comparație permanentă, știri proaste permanente. Nu au nevoie de lecții despre cât de greu era pe vremea noastră. Au nevoie de granițe, de exemple bune și de lideri care nu confundă disponibilitatea cu performanța.
Voi cum vă protejați de oboseala asta? Și, dacă aveți o echipă, ce ați schimbat după pandemie ca oamenii să nu mai lucreze și seara, și în weekend?